Dezvaluire exploziva in cazul Caracal. Începe procesul monstrului din Caracal, Gheorghe Dincă. Inculpatul a fost trimis în judecată în urmă cu patru luni de zile, dar până acum Tribunalul Olt, unde se judecă cauza, nu a intrat deloc pe fond.
Nu s-au discutat până acum decât temeinicia mandatelor de arestare preventivă ale lui Dincă. În proces au fost două termene de judecată, pe 18 martie și 3 aprilie, ambele preschimbate însă, din cauza stării de urgență. În acest moment avem informații noi, care pot produce o explozie teribilă în cazul de la Caracal.
Gheorghe Dincă cere să fie reluată ancheta pentru că, spune el, anchetatorii l-au păcălit. L-au examinat psihologic fără să fie apărătorul lui de faţă. Ceea ce poate fi un viciu de procedură foarte serios, care poate întoarce dosarul.
La rândul lor, avocaţii celor două familii, Melencu şi Măceşanu, cer şi ei reluarea anchetei. Aurel Moldovan avocatul părinţilor Alexandrei: „“Acest dosar trebuie trimis, pentru refacere, la Parchetul General”.
Dezvaluire exploziva in cazul Caracal. Mai mult, avocatul mamei şi bunicului Luizei, Carmen Obîrşanu, spune că există date noi, care nu sunt prezente în rechizitoriu. De altfel, doamna avocat a făcut cercetări pe cont propriu. Unele concluzii la care a ajuns sunt de-a dreptul stupefiante şi ele pot produce un veritabil cutremur în Ministerul Afacerilor Interne. Vom reveni la ele. Acum vă dezvăluim doar un amănunt. Pe telefonul Luizei, s-a sunat şi în zilele următoare dispariţiei fetei. Au fost efectuate inclusiv apeluri video pe WhatsAp. Ceea ce poate duce la concluzia că Luiza a fost prezentată pe imagini celor care urmau să o cumpere de la răpitori.
Dar, punctul de vedere al rudelor fetelor dispărute, era deja cunoscut. Ce spun anchetatorii? Din păcate, nimic în plus. Deşi în aceste două luni au avut o oportunitate nesperată. Multe dintre clanurile care se ocupă cu traficul de carne vie au venit acasă, gonite de pandemie de prin ţările unde activau. Aşa că anchetatorii i-au avut la dispoziţie pe toţi cei bănuiţi că le-ar fi răpit şi traficat pe cele două fete. Ba chiar nici măcar nu trebuiau să-i caute, pentru că îi găseau acasă.
Citeste continuarea pe EVZ.