Lifestyle

Dezastru în Florida și Carolina de Sud. Uraganul Ian șterge totul în cale. Cel mai periculos din 1921

Dezastru în Florida și Carolina de Sud. Uraganul Ian șterge totul în cale. Cel mai periculos din 1921

UpDate. După Florida și Carolina de Sud a fost lovită de uraganul devastator. Peste două milioane de oameni lăsați fără lumină, curse aeriene anulate, inundații greu de descris în cuvinte, acoperișuri rupte, mașini scufundate, oameni disperați. Asta a reușit să aducă uraganul Ian în ultimele ore.

Oamenii încearcă să găsească o soluție la toată această nenorocire și postează imagini îngrozitoare pe rețelele de socializare. Potrivit informațiilor oferite de CNN și The Guardian, acoperișul unui spital din Port Charlotte a fost rupt din cauza furtunii, iar medicii au făcut tot ce au putut cu putință să salveze sute de pacienți, mutându-i în alt loc.

„Din păcate, astăzi am avut aproximativ 160 de pacienți, iar acoperișul a fost distrus de furtună, după care am avut ploi torențiale, iar apa care a coborât apoi pe casa scărilor, care au mers apoi pe alte etaje. Este de fapt destul de groaznic. De fapt, sunt încă în spital. Încă nu am reușit să plecăm”, a spus doctorul Birgit Bodine, potrivit Libertatea.

Uraganul a smuls copacii din rădăcină

Puterea uraganului este atât de mare încât casele au fost distruse iar copacii smulși. Conform specialiștilor în meteorologie, vântul a suflat cu 185 km/h. Și jurnaliștii care au mers să transmită de la fața locului au avut mari probleme, reporterul de la Weather Channel Jim Cantore fiind lovit de o ramură de copac ruptă de vânt în timp ce făcea o transmisiune live. Norocul bărbatului a fost că a reușit, pe ultima sută de metri, să se prindă de un marcaj rutier.

Guvernatorul Floridei a cerut sprijin financiar

Pentagonul a anunțat că nu mai puțin de 3000 de membri ai Gărzii Naționale sunt acum mobilizați în Florida, unde pompierii și polițiștii lucrează non stop. Într-o declarație pentru Fox News, Ron DeSantis, guvernatorul Floridei a declarat că așa ceva nu s-a mai văzut, iar uraganul Ian „este în mod clar cel mai mare eveniment de inundație” care a fost în sud-vestul statului.

Într-o asemenea situație, DeSantis a cerut autor financiar de la guvernul federal. “Voi lucra cu oricine dorește să ajute oamenii din sud-vestul Floridei, în tot statul nostru”, a subliniat guvernatorul. Uraganul Ian a fost clasificat drept uragan de categoria 4 din 5.

Joe Biden este în alertă. Uraganul a lovit acum Carolina

Președintele SUA, Joe Biden a aprobat un ajutor federal de urgență pentru 24 din cele 67 de comitate din Florida. De asemenea, el a mărturisit că Ian „ar putea fi un uragan foarte violent, cu un impact devastator şi care să pună vieţi în pericol”. Autoritățile spun că Ian este cel mai periculos din 1921.

După ce a devastat Florida, uraganul Ian s-a îndreptat spre Carolina de Sud, unde a atins pământul la începutul după-amiezii de vineri, lângă Georgetown, ca uragan de categoria 1, însoţit de vânturi de până la 140 km/h, potrivit Centrului Naţional pentru Uragane (NHC) din Miami.