Actual

Detalii despre noua rovinietă! Românii cu mașini vechi vor plăti mai mult din cauza poluării. Se introduce o nouă taxă

Rovinieta, Sursa foto jurnalul.ro
sursă foto jurnalul.ro

Ministerul Transporturilor a anunțat faptul că rovinieta din România se va schimba, iar mașinile vor avea un tarif diferit în funcție de cât de mult poluează. Chiar dacă nu s-au oferit detalii despre noile prețuri la rovinietă, instituția precizează tipurile de mașini care vor suporta aceste schimbări.

Pe data de 2 martie Ministerul Transporturilor va organiza dezbaterea publică privind implementarea Scenariului Alternativ Preferat, iar pe lista subiectelor de interes se află și „aplicarea unei noi roviniete”. Pe lângă această schimbare, documentul precizează că toate vehiculele din România vor primi o clasificare EURO și că va fi introdusă o nouă taxă.

Detalii despre noua rovinietă

Noua rovinietă se va aplica autoturismelor, autobuzelor, vehiculelor comerciale și vehiculelor grele de marfă cu tonaj mai mic de 3,5 t. Pe de altă parte, se vor percepe noi taxe rutiere pentru utilizarea podurilor, tunelurilor sau trecătorilor montaje asupra vehiculelor care fac obiectul noii roviniete, anunță Ministerul Transporturilor.

Dacă la momentul actual vehiculele din România sunt clasificate în funcție de tipul vehiculului: de marfă, în funcție de masa totală maximă autorizată, în funcție de numărul de axe sau pasageri, etc., noua rovinietă prevede taxarea tuturor vehiculelor în conformitate cu clasa EURO din care fac parte.

Principiul de bază este „Poluatorul Plătește”, se arată în document, cele mai mici tarife urmând să fie practicate pentru mașinile cu emisii de carbon scăzute. Cu cât emisiile de carbon cresc din cauza motorului, cu atât mai mare va fi prețul rovinietei.

Care sunt mașinile care vor plăti mai mult

„Vehiculele sunt clasificate astfel: Categoria A pentru autoturisme și Categoriile B – H pentru vehicule mai mari și specializate inclusiv autobuze, vehiculele comerciale și vehicule grele.

Noua rovinietă prevede taxarea tuturor vehiculelor în conformitate cu clasa EURO în care sunt încadrate, care se bazează pe nivelul emisiilor, astfel cum este acesta menționat în cartea de identitate a vehiculului.

Clasa EURO este o încadrare atribuită fiecărui vehicul în parte de către producătorul vehiculului, în funcție de certificatul de conformitate aferent omologării de tip specifice obținute pentru un anumit tip de vehicul, în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (UE) 2018/858 care prevede un cadru general pentru omologarea și supravegherea pieței autovehiculelor și a remorcilor acestora, precum și ale sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective. (…)

Vehiculele din Clasa EURO VI vor face obiectul celor mai scăzute tarife;

Vehiculele din Clasa EURO V vor face obiectul unui tarif mai mare față de cel aplicat în cazul Clasei EURO VI;

Vehiculele din Clasa EURO IV vor face obiectul unui tarif mai mare față de cel aplicat în cazul Clasei EURO V;

Vehiculele din Clasele de emisii EURO III, EURO II și EURO I vor face obiectul unor tarife care cresc în mod progresiv.

Aplicarea noii roviniete va fi îmbunătățită prin înlocuirea/modernizarea componentelor și echipamentelor tehnice de tip hardware și software. Acest lucru va contribui la îmbunătățirea și simplificarea modului de achitare a noii roviniete, va asigura un serviciu mai bun în relația cu clienții, inclusiv în ceea ce privește soluționarea cererilor și a contestațiilor, precum și la consolidarea sistemelor de tip back-office destinate sprijinirii CNAIR în furnizarea de servicii din ce în ce mai bune și mai eficiente utilizatorilor de Rovinietă”, se arată în documentul Ministerului Transporturilor.