Actual International

Detalii de culise despre vizita preşedintelui Emmanuel Macron în România. A mâncat sarmale și papanași

Detalii de culise despre vizita preşedintelui Emmanuel Macron în România. A mâncat sarmale și papanași

A dormit la cort, a făcut jogging, şi apoi a luat micul dejun cu militarii. Președintele francez Emmanuel Macron, sosit în România marți seară, nu a vrut să meargă la un hotel din Constanța, ci a preferat să doarmă într-un cort la Baza Militară Mihail Kogălniceanu, relatează presa franceză, citând Palatul Elysee.

Detalii de culise despre vizita preşedintelui Emmanuel Macron în România. A mâncat sarmale și papanași

Miercuri dimineață, înainte de începerea programului oficial al vizitei sale în România, Macron a făcut jogging, apoi a luat micul dejun cu militarii, transmite TV5 Monde.

Liderul de la Elysee a ajuns marţi seară pe aeroportul de la Mihail Kogălniceanu, unde a fost întâmpinat de premierul României.

Primul lucru pe care l-a făcut la sosirea în țara noastră a fost să-i viziteze pe soldații francezi și belgieni ai Forței de Răspuns NATO și să ia masa cu ei, meniul fiind unul autentic românesc: sarmale cu varză și mămăligă și papanași la desert. 

Macron a stat de vorbă cu soldații într-unul din hangarele de la baza Kogălniceanu și le-a ținut un discurs.

De altfel, președintele francez a avut și marți seară o întâlnire informală cu militarii francezi și belgieni ai Forței de Răspuns NATO și a luat prânzul cu aceștia, meniul fiind unul autentic românesc.

În această dimineață, Emmanuel Macron s-a întâlnit cu președintele Klaus Iohannis. Cei doi șefi de stat au discutat despre situația din Ucraina, sprijinul acordat Republicii Moldova și aderarea României la Spațiul Schengen.

Macron a apreciat colaborarea dintre cele două țări, dar și profesionalismul armatei române.

„România nu este pentru Franța o țară ca oricare alta. Alianța dintre țările noastre se bazează pe o prietenie de două secole. Am menționat acest lucru împreună de mai multe ori. Sunt mândru să continui astăzi această tradiție istorică.

Pentru a merge și mai departe, dorim să continuăm să avansăm bilateral, lucrăm la solicitarea autorităților române la un plan ambițios de sprijinire a Forțelor Navale Române. Miniștrii de resort au putut să discute și să stabilească un document-cadru, iar politic și militar dorim să întărim acest document-cadru și această cooperare”, a spus președintele francez.