Actual Lifestyle

Descoperire cutremurătoare. Acum s-a aflat de ce a murit turistul grec, aflat în autocarul de la pasajul Unirii

Descoperire cutremurătoare. Acum s-a aflat de ce a murit turistul grec, aflat în autocarul de la pasajul Unirii
EVZ/captura video

Apar noi informații din ancheta privind incidentul de la Pasajul Unirii, unde un autocar a dărâmat limitatorul de înălțime, acesta căzând și strivind plafonul. Un om a murit și peste 20 de persoane au avut nevoie de ajutor medical. Raportul INML aduce și el la dosar informații teribile.

Accidentul de la intrarea în pasajul Unirii, în care a fost implicat autocarul plin cu turiști greci, a fost inopinant, brusc, imprevizibil, terifiant și șocant, în egală măsură.

Turistul grec de 53 de ani, care a și decedat, a fost prins ca într-o menghină, povestește chiar jandarmul salvator, Petre Pălărie, care se afla în timpul liber în momentul în care a avut loc accidentul grav.

Chiar Pălărie a povestit presei, vizibil impresionat, că a fost primul om care a intervenit la locul tragediei și că a încercat să îi salveze pe turiștii prinși sub plafonul deformat.

Doar pe bărbatul de 53 de ani nu a putut să îl elibereze de sub fiarele contorsionate.  

Am intrat în autocar și i-am scos. Majoritatea erau plini de sânge”, a mărturisit salvatorul.

Jandarmul a realizat imediat, din primele secunde, văzând imaginea de coșmar, că trebuie să acționeze rapid. El a rupt scaunele și a încercat să îi elibereze pe toți. Pe turistul de 53 de ani l-a ajutat cum a putut, până la sosirea salvatorilor.

Era pe partea stângă a autocarului. Era conștient. Erau bucăți de plastic din tavanul autocarului care îl presau destul de rău. Am scos bucățile de plastic”, spune el, potrivit media.

Foto: Jandarmerie Facebook/ Locul accidentului/colaj

În cele din urmă bărbatul a fost descarcerat. Medicii l-au resuscitat lângă autocar. Din păcate însă, la scurt timp, turistul grec a decedat chiar acolo nu departe de autocarul groazei.

Între timp, familia turistului grec care și-a pierdut viața în accidentul de vineri, de la intrarea în Pasajul Unirii, a venit la Institutul de Medicină Legală pentru a recunoaște cadavrul și pentru a-l prelua în vederea repatrierii.

Medicii legiști, care au efectuat autopsia bărbatului, spun că acesta a fost atât de grav rănit încât nu avea nicio șansă să mai scape cu viață. Pe raportul semnat de medicii legiști stă scris: leziuni incompatibile cu viața, politraumatism extrem de grav în zona toracică.