Lifestyle

Demisionarii din AUR pun bazele partidului Forţa Dreptei. Orban: Sunt excentrici, mulți dintre ei nu înțeleg unde se găsesc

Demisionarii din AUR pun bazele partidului Forţa Dreptei. Orban: Sunt excentrici, mulți dintre ei nu înțeleg unde se găsesc

În prag de nuntă, liderul AUR are probleme în partid. Trei parlamentari l-au părăsit pe George Simion pentru Ludovic Orban. Deputaţii Dănuţ Aelenei, Daniel-Gheorghe Rusu şi Nicolae Roman, care au demisionat anterior din AUR, au anunţat, marţi, că se alătură deputaţilor independenţi de dreapta, aparţinând partidului Forţa Dreptei, condus de Ludovic Orban.

Demisionarii din AUR pun bazele partidului Forţa Dreptei. Orban: Sunt excentrici, mulți dintre ei nu înțeleg unde se găsesc

Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a precizat că aceştia rămân deputaţi neafiliaţi, conform regulamentului şi îşi vor desfăşura activitatea ca deputaţi neafiliaţi în cadrul grupului deputaţilor independenţi de dreapta.

Deputatul Violeta Alexandru le-a mulţumit celor trei deputaţi şi a menţionat că grupul independenţilor de dreapta a fost constituit regulamentar la începutul sesiunii parlamentare.

„Ce mize mici au unii, răutăcioşi din fire, trăiesc pentru răutăţi. Le mulţumesc neafiliaţilor care s-au alăturat grupului deputaţilor de dreapta, un grup care s-a creat la începutul sesiunii parlamentare, conform regulamentului, prin anunţul pe care l-am făcut în termenul regulamentar, cu respectarea a două decizii CCR. Le mulţumesc şi la treabă”, a spus Alexandru.

Gabriel Andronache a răspuns, la rândul său, că grupurile parlamentare sunt cele care s-au constituit ca urmare a alegerilor.

„Răutăcioşi sunt cei care pleacă dintr-un grup parlamentar şi apoi visează că şi-au înfiinţat un alt grup parlamentar. Este evident că deciziile CCR sunt cu totul altceva, grupurile parlamentare sunt cele care s-au constituit ca urmare a alegerilor. În rest, faptul că la un moment dat s-a făcut o greşeală, nu ştiu cum poate fi denumită înfiinţarea unui aşa-zis grup parlamentar în legislatura trecută, în orice caz în mod neconstituţional, nu cred că are relevanţă asupra ceea ce se întâmplă acum şi situaţiei actuale din Parlamentul României, deoarece toţi liderii de grup au aceeaşi opinie”, a adăugat Gabriel Andronache.

Ludovic Orban despre parlamentarii AUR: Sunt excentrici. Mulți dintre ei nu înțeleg unde se găsesc

La începutul anului trecut, martie 2021, Ludovic Orban spunea despre parlamentarii AUR că sunt excentrici şi că mulţi dintre ei nu ştiu unde se găsesc.

„Sunt excentrici. Mulți dintre ei nu înțeleg unde se găsesc. Că suntem în Parlament, unde ai anumite rigori. Mănâncă în sala de plen. Se filmează, filmează inclusiv ședințele Biroului Permanent. De multe ori spun niște năzbâtii dar care probabil li se par foarte interesante. E prima lor experiență parlamentară și îi privim cu o oarecare toleranță. Trebuie să înțeleagă totuși că este o instituție fundamentală care trebuie să dea tonul și care să impună prin sobrietate și seriozitate și unde parlamentarii trebuie să reprezinte un exemplu”, a declarat Ludovic Orban.