Actual

Decizie radicală a deputatului Cătălin Teniţă după ce a vrut să fie preşedintele USR, în urmă cu două luni

Decizie radicală a deputatului Cătălin Teniţă după ce a vrut să fie preşedintele USR, în urmă cu două luni

Deputatul Cătălin Teniţă a anunţat că a decis să îşi dea demisia din USR şi să se alăture, de la 1 septembrie, Partidului REPER. Potrivit unui comunicat oficial, demisia sa a fost anunţată în prima şedinţă a Biroului Naţional al USR desfăşurată în format fizic din ultimii doi ani şi jumătate. Cătălin Teniţă a demisonat din USR la două luni de la pierderea alegerilor pentru preşedinţia USR, unde a candidat alături de Cătălin Drulă.

Decizie radicală a deputatului Cătălin Teniţă după ce a vrut să fie preşedintele USR, în urmă cu două luni

La începutul lunii iulie, atunci când a avut loc Congresul USR, Cătălin Teniță a spus că este convins de faptul că noul președinte al partidului va ține cont de ceea ce propune facțiunea Curaj din USR, pe care deputatul a reprezentat-o în alegerile pentru șefia formațiunii politice.

Teniță a citat și un proverb cu un joc de cuvinte despre frică și curaj, spunând că este sfârșitul începutului pentru USRPLUS, de mâine partidul intrând ”într-o nouă etapă”.

Realizând că Drulă nu a luat în considerare mesajul său, Teniţă a demisionat astăzi din USR.

Am decis să îmi dau demisia din USR şi să mă alătur, de la 1 septembrie, Partidului REPER. Cred că responsabilitatea mea actuală este să aduc împreună oamenii care înţeleg că suntem la mijlocul drumului către o Românie mai bună şi că nu putem sta deoparte. De aceea, voi căuta să coagulez alături de ei o mişcare reformatoare pentru România”, spune Teniţă.

Deputatul precizează că ”nu este un abandon”.

”Mă alătur unor colegi de-ai noştri care sunt îndreptăţiţi să fie reprezentaţi şi ale căror energii trebuie utilizate în politică, colegi care acum construiesc REPER. Rămân în continuare deschis proiectelor din USR şi vă stau oricând la dispoziţie pentru consultări şi întrebări în cadrul cabinetului parlamentar. Le mulţumesc în mod deosebit colegilor din echipa CURAJ pe lista cărora am candidat la preşedinţia USR. Cred ca opţiunea lor de a rămâne în partid ca un grup de reformă internă este o opţiune la fel de validă şi de curajoasă ca aceea de a construi alternative din exterior, şi îi îndrum pe toţi cei care decid să rămână în USR să îi susţină”, afirmă Cătălin Teniţă.

Potrivit unui comunicat oficial, demisia a fost anunţată în prima şedinţă a Biroului Naţional al USR desfăşurată în format fizic din ultimii doi ani şi jumătate, dar şi pe pagina de Facebook a deputatului.

Dacă noi în acest moment continuăm să ne certăm între noi, eu nu cred că în 2024 România poate avea o şansă nouă

”Sunt o grămadă de oameni care aşteaptă să mă alătur unei iniţiative noi, care să încerce să dea o nouă suflare dorinţelor de reformă din această ţară”, arată Cătălin Teniţă într-un clip postat pe reţelele de socializare şi pe site-ul catalin-tenita.ro.

”Dacă noi în acest moment continuăm să ne certăm între noi, continuăm să jucăm pe mize mici, continuăm să nu avem în primul şi primul rând în vizor interesele electoratului, dacă nu ne uităm la faptul că nu i-am servit aşa cum trebuie, dacă nu acceptăm că aşteptările electoratului poate nu au fost bine servite – poate modul în care ne-am concentrat pe anumite dispute la vârf nu a făcut ca membrii noştri entuziaşti, care ne-au adus voturi în alegeri, să se considere implicaţi, experţii noştri să se considere consultaţi -, pe scurt, dacă mergem în aceeaşi direcţie, eu nu cred că în 2024 România poate avea o şansă nouă, o şansă puternică de schimbare”, afirmă acesta.

Cătălin Teniţă mulţumeşte echipei CURAJ, din partea căreia a candidat la alegerile interne pentru preşedinţia USR în iulie 2022.

”Le mulţumesc în mod deosebit colegilor din echipa CURAJ pe lista cărora am candidat la preşedinţia USR. Cred ca opţiunea lor de a rămâne în partid ca un grup de reformă internă este o opţiune la fel de validă şi de curajoasă ca aceea de a construi alternative din exterior, şi îi îndrum pe toţi cei care decid să rămână în USR să îi susţină cu toate resursele de care dispun”, declară Teniţă.

Într-o scrisoare adresată colegilor foşti şi actuali din USR şi PLUS, deputatul Cătălin Teniţă subliniază că este responsabilitatea opoziţiei să creeze o alternativă la propunerile coaliţiei de guvernare, să fie o voce puternică, care să inspire şi să mobilizeze societatea, protejând-o „de pericolul populismului deşănţat, al apelului la gândirea tribală, la tentaţia autoritarismului şi a discursului politic violent”.

”Doresc să contribui alături de colegii mei la o construcţie politică mai bună. Sunt antreprenor, cred în concurenţă. Cred că doar prin oferirea de opţiuni reale în viaţa politică putem să mergem înainte”, arată Cătălin Teniţă. „Cred că electoratul trebuie să aibă mai mult de o variantă, dacă e ca vocea lui să fie ascultată. Eu plec să construiesc pentru ca cei care au mers la vot cu speranţă în 2019 sau 2020 să nu spună: «Nu am cu cine vota în 2024, deci stau acasă».”, spune Teniţă.

El aduce o serie de critici punctuale USR: pierderea încrederii electoratului, dispute sterile, comportamente arogante sau superficiale. lipsa de mecanisme şi proceduri interne care să favorizeze echitatea şi transparenţa.

În anul 2020, deputatul a împrumutat PLUS cu suma de 80.000 de lei, pentru a ajunge pe listele pentru alegerile parlamentare

Deputatul Cătălin Teniță și-a început cariera politică în 2020, cu un mandat de deputat, după ce a reușit să strângă o avere impresionantă în mediul privat. Deputatul USR trăiește pe picior mare și este unul dintre cei mai bogați politicieni din partid.

În conturile bancare, Teniță a strâns 450.677 de dolari, 111.028 de euro și 53.647 de lei, potrivit declarației de avere. În total, Teniță are în conturi peste 580.000 de dolari. Chiar dacă are foarte mulți bani strânși în bancă, Teniță deține doar o casă de 215 mp în București, construită în 2013 împreună cu Anca Mihai, și un teren de 303 mp, tot în București. În anul 2021, USR-istul și-a cumpărat o Toyota Corolla Hybrid. Deputatul USR spune că are și o impresionantă colecție de cărți, estimată la 15.000 de euro.

Cătălin Teniță intră în grupul select al politicienilor care au acțiuni la mari companii din România și din străinătate. Acesta a investit în BRD, Petrom, Banca Transilvania și în compania sa TreeWorks. Valoarea totală a acțiunilor deținute de Teniță este de 21.911 lei. În anul 2020, deputatul a împrumutat PLUS cu suma de 80.000 de lei, pentru a ajunge pe listele pentru alegerile parlamentare.