Lifestyle

Decizie istorică la Vatican. Papa a luat o nouă hotărâre în plină pandemie

Decizie istorică la Vatican. Papa a luat o nouă hotărâre în plină pandemie

Decizie istorică la Vatican. Papa a luat o nouă hotărâre în plină pandemie cu prevederi privind transparenţa în gestionarea finanţelor publice.

În decretul emis de către Papa Francisc, cu prevederi privind transparenţa în gestionarea finanţelor publice, arată că niciun angajat al Vaticanului nu poate să mai accepte cadouri cu o valoare mai mare de 40 de euro.

Angajații Vaticanului nu mai au voie să accepte cadouri cu o valoare mai mare de 40 de euro, potrivit unei scrisori apostolice sub forma unui motu proprio, care conține prevederi privind transparența în gestionarea finanțelor publice.

Vaticanul a adoptat o lege care reglementa licitațiile pentru cheltuielile sale interne

Papa Francisc solicită, în plus, tuturor celor care dețin funcții de conducere în instituțiile Sfântului Scaun, precum și celor cu înalte funcții administrative și jurisdicționale sau de control, prelați și laici, să semneze o declarație în care susțin că nu au pe numele lor condamnări definitive, că nu sunt supuși unor procese penale în derulare sau unor anchete pentru corupție, fraudă, terorism, spălare de bani, exploatarea minorilor sau evaziune fiscală.

Angajații Vaticanului trebuie să se supună noilor reguli

În aceeași declarație, aceștia trebuie să dea asigurări că nu dețin sume de bani sau investiții în țări cu un ridicat nivel de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului, în paradisuri fiscale sau că nu fac parte din societăți comerciale care operează împotriva doctrinei sociale a bisericii.

În urmă cu un an, în luna iunie, Vaticanul a adoptat o lege care reglementa licitațiile pentru cheltuielile sale interne, o inițiativă nemaiîntâlnită până atunci la Sfântul Scaun, concepută pentru a preveni corupția și pentru a face economie în contextul crizei financiare provocate de pandemia de coronavirus, potrivit RRA.