Simona Halep (numărul 3 WTA), campioana en-titre de la Dubai a renunțat la ediția de anul acesta a turneului de 1.000 de puncte din Emiratele Arabe Unite.
Halep nu-și va apăra titlul de la Dubai, câștigat anul trecut după o finală dramatică împotriva Elenei Rybakina, scor 3-6, 6-3, 7-6. De altfel, confruntarea din ultimul act al întrecerii din Emirate a fost desemnată de către WTA meciul anului 2020 în circuitul feminin.
Simona Halep, marea absentă
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, a anunţat, joi, pe Twitter, că nu va participa la turneul WTA de la Dubai, care va avea loc săptămâna viitoare.
Din nefericire nu mă simt bine la sută la sută la spate şi am luat decizia dificilă să mă retrag de la @DDFTennis. Am amintiri foarte frumoase de la câştigarea titlului WTA cu numărul 20 la Dubai, anul trecut, aşa că sunt dezamăgită că nu voi putea să îmi apăr titlul, a precizat Halep, care le-a urat organizatorilor competiţiei să aibă succes.
Aştept cu nerăbdare să revin anul viitor”, a mai spus Halep.
Simona Halep a anunţat pe 23 februarie că se retrage de la turneul WTA de la Doha, care are loc săptămâna aceasta. Pe 24 februarie, Simona Halep s-a vaccinat împotriva COVID-19, iar rapelul este programat în data de 17 martie.
Simona Halep nu e singura care a renunțat la turneul din Dubai
Halep a câştigat de două ori turneul de la Dubai, în 2015 şi 2020. Anul acesta, competiţia din Emiratele Arabe Unite (7-13 martie) este dotată cu premii totale de 1.835.490 dolari. Şi liderul mondial, australianca Ashleigh Barty, a anunţat recent că nu va evolua la Dubai, din cauza unei accidentări la picior.
Retragerea Simonei Halep vine în contextul în care Ashleigh Barty, Naomi Osaka sau Serena Williams au anunțat că nu vor participa la turneul din Dubai. Mai mult, pe lista absentelor de marcă s-au adăugat și numele lui Jennifer Brady și Karolina Muchova, finalistă, respectiv semifinalistă Australian Open.