Recent, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, l-a chemat pe Vladimir Putin să se întâlnească în regiunea Donbas pentru discuţii vizând încetarea conflictului în această zonă şi atenuarea tensiunilor între cele două țări.
După ultima întâlnire dintre șefii celor două state vecine, tensiunile s-au calmat. Anunțul a fost făcut de ministrul Apărării, Serghei Șoigu. Acesta a anunțat că exercițiile militare de lângă graniță au fost finalizate, motiv pentru care trupele vor fi retrase în scurt timp.
Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a trimis un comunicat de presă în care informează că Rusia a terminat exercițiile militare de la granița cu Ucraina. Potrivit acestuia, trupele se vor retrage până la 1 mai.
Tensiunile s-au calmat între cele două state
„Trupele şi-au demonstrat capacitatea de a asigura o apărare credibilă pentru ţară. De aceea am decis să încheiem activităţile de inspectare în districtele militare de sud şi de vest”, frontaliere cu Ucraina, a declarat ministrul rus al apărării Serghei Şoigu, citat într-un comunicat.
Totuși, el a precizat că armata trebuie să fie pregătită să răspundă imediat în cazul unei evoluții nedorite a situației în apropierea exercițiilor Defender Europa, desfășurate de NATO.
Vor avea loc noi exerciții militare?
Ministrul rus al Apărării a mers în Crimeea pentru a superviza faza activă a unor exerciţii la scară largă în Crimeea şi în Marea Neagră, la care participă peste 10.000 de militari şi 40 de nave de război, precum şi 20 de vase auxiliare.
El a verificat zonele unde sunt desfăşurate trupele şi echipamentele militare care participă la manevre și a verificat stadiul de pregătire a unităţilor navale şi terestre, indică într-un comunicat Ministerul rus al Apărării.
Exerciţiile, la care participă inclusiv forţe ale flotelor ruse din Marea Caspică şi din Marea Neagră, au loc pe poligonul Opuk, circa 40 km distanţă de strâmtoarea Kerci, care leagă mările Neagră şi Azov.
Anterior, el a comunicat că poligonul Opuk va găzdui partea principală a manevrelor trupelor din Districtul militar Sud şi ale Forţelor aeropurtate din Rusia.
În cadrul acestor exerciţii vor fi simulate lovituri aeriene cu rachete şi respingerea acestora, operaţiuni cu utilizarea dronelor şi a rachetelor de croazieră, precum şi contracararea lor cu mijloace ale apărării aeriene militare şi navale, se menţionează în comunicatul Ministerului Apărării, citat de Capital
Ce a dus la tensiunile dintre Ucraina și Rusia?
Kievul şi Moscova se acuză reciproc de intensificarea ciocnirilor în Donbas, unde trupe ucrainene luptă cu separatişti sprijiniţi de Rusia, într-un conflict despre care Ucraina afirmă că s-a soldat cu 14.000 de morţi începând din 2014.