Actual

Decizie de ultim moment luată de Aleksei Navalnîi. Opozantul rus a făcut anunțul

Decizie de ultim moment luată de Aleksei Navalnîi. Opozantul rus a făcut anunțul

Aleksei Navalnîi, aflat în greva foamei din 31 martie, a luat o decizie de ultim moment. Acesta și-a anunțat admiratorii din mediul online ce va face în următoarea perioadă.

După ce a fost transferat într-un spital penitenciar, în urma deteriorării stării sale de sănătate, Aleksei Navalnîi a anunțat că va ieşi, treptat, din greva foamei.

Aleksei Navalnîi vorbește despre starea sa de sănătate: Îmi pierd sensibilitatea în anumite părți ale brațelor şi picioarelor

„Nu îmi retrag cererea de a-i permite să mă vadă doctorului de care am nevoie. Îmi pierd sensibilitatea în anumite părți ale brațelor şi picioarelor şi vreau să înțeleg ce reprezintă aceste simptome şi cum trebuie tratate, dar, dată fiind evoluția situației şi toate celelalte circumstanțe, încep ieșirea din greva foamei”, menționează postarea pe Instagram, în care se mai precizezază că acest proces se va derula pe parcursul a 24 de zile.

Degradarea stării de sănătate a politicianului a fost invocată, recent, de experți în drepturile omului mandatați de ONU.

Încarcerat și în greva foamei timp de trei săptămâni, Navalnîi „este în pericol grav” și trebuie să poată fi evacuat în străinătate, au cerut, recent, experții.

Expedierea lui Navalnîi în străinătate, invocată de experţi mandataţi de ONU

„Îndemnăm autoritățile ruse să se asigure că domnul Navalnîi are acces la medicii săi și să-i permită să fie evacuat în străinătate pentru tratament medical urgent, așa cum au făcut în august 2020 (după episodul otrăvirii cu Noviciok, n.r.). Reafirmăm că guvernul rus este responsabil pentru viața și sănătatea domnului Navalnîi în timpul detenției sale”, se spune în documentul respectiv.

Aleksei Navalnîi a început greva foamei pe data de 31 martie, în semn de protest fața de refuzul autorităților de a-i asigura asistență medicală corespunzătoare.

La începutul acestei săptămâni, medicii săi au avertizat că poate Navalnîi poate muri în orice moment, pentru că a slăbit foarte mult.

Opozantul politic execută o condamnare de 2 ani și jumătate pentru că a încălcat termenii eliberării condiționate: în timpul în care ar fi trebuit să se prezinte la poliţia rusă, el era tratat în Germania, după otrăvirea cu agentul neurotoxic.

Opozantul rus l-a acuzat public pe președintele rus Vladimir Putin că a ordonat eliminarea sa, notează Antena 3.