De pe Facebook adunate. O ”fabulă” despre vârsnici, banci și asigurarea de viață

Răsfoind prin universul rețelelor sociale am dat de o ”fabulă”care mă face să mă înclin respectuos în fața autorului. Este o întâmplare reală a timpurilor noastre, din păcate.  O doamnă, trecută de vârsta tinereții, rămasă, în ciuda timpurilor, verde la minte și spirit, relatează următoarea pățanie.

”Vorbele atrag după ele faptele”, zicea Nichita Stănescu.

Intru la o bancă, respectiv cea prin care îmi primesc, scuzați, pensia, să mă interesez de condițiile în care aș putea contracta un credit.

Două domnișoare și un…domnișor, trei tineri adică.

Cea care m-a invitat să mă așez, și căreia i-am mărturisit atât vârsta cât și pensia, mi-a spus: nu se poate!.

Colega zice: ba se poate! Tânărul, care părea mai șef, confirmă și el că ba se poate.

M-am gândit că normal era să își transmită pe intranet informația, cumva…astfel încât la mine să ajungă DOAR informația corectă. Așa m-am gândit eu, mai de modă veche fiind.

S-au mai întâmplat lucruri, acolo, până să mă lămurească, între ei și în văzul meu, neplăcute. Spre pildă, gestul domnului de a arunca pe jos o hârtie pe care se printase un email, care nu îi era adresat, dar pe care una dintre fete i-l dăduse din neatenție, că fiind pentru el. Fata aceea s-a aplecat și a luat hârtia de pe jos.

Sar peste etape și amănunte, și zic că, într-un final, domnișoara care mă luase în primire, mi-a recomandat ca, pe lângă credit, să fac și o ASIGURARE DE VIAȚĂ .

Cică nu e obligatoriu, dar, în condițiile actuale, „se recomandă „.

Intreb: asta, de 1000 euro, cât am înțeles că e, mă asigură că voi trăi 5 ani până achit creditul?!

Domnișoara s-a uitat derutată la mine, neînțelegînd dacă glumesc, sau sunt o babă nebună, cum știu ei că e orice babă, în lumea nouă.

Am asigurat-o că glumesc și am plecat gândind că e o mare nesimțire să spui omului că o asigurare pentru bancă, pe care tu o plătești, pentru cazul în care tu mori, e, pentru tine, o asigurare de viață.