De la kamikaze la atentatorul sinucigaș al zilelor noastre. La sfârșitul anului 1944, când ofensiva americană reușise să schimbe cursului Celui de-al Doilea Război Mondial, Marina SUA se confrunta cu una dintre cele mai neașteptate amenințări. Japonia dezlănțuise kamikazele, „vântul divin”.
Japonia dezlănțuise kamikazele, „vântul divin”
Acum șaptezeci și doi de ani în urmă, marina SUA s-a confruntat cu o amenințare pe atât de nimicitoare pe cât era de sinistră, de neânțeles.
La sfârșitul anului 1944, marina americană avea cea mai puternică flotă din întreaga lume și reușea să schimbe soarta războiului. Amenințarea nazistă fusese învinsă, flota japoneză de suprafață era decimată, iar puterea aeriană japoneză devenise o umbră a gloriei sale anterioare.
Deși aparent învinsă, Japonia, reușește, patru luni mai târziu, să îngrozeazcă marinarii americani aflați pe navele de război. Japonia dezlănțuise kamikazele, „vântul divin” al aeronavelor sinucigașe care, în următoarele zece luni, a scufundat mai mult de cincizeci de nave și ar fi putut deteriora alte sute. Piloții japonezi deveneau bombe umane împreună cu avionele lor. Problema a fost teroarea de a înfrunta un inamic atât de hotărât să te omoare încât își sacrifica viața în acest demers.
Teroarea creată de Kamikaze
Kamikaze au creat teroare în rândul combatanților de atunci. „Știu de frica și panica care s-au generat atunci când Kamikaze s-a apropiat de Task Force-ul nostru pentru marină”, își amintește un pilot de marină din al Doilea Război Mondial. „I-am văzut pe tunarii navelor noastre atât de panicați de prezența kamikazelor, încât au tras asupra propriilor noastre avioane care se întorceau de la misiunile împotriva țintelor japoneze.”
Kamikaze a fost o armă tactică pentru care teroarea a însemnat un efect important, la fel cum bombardierul nazist Stuka a demoralizat soldații aliați cu sirenele încorporate în aeronavă.
Kamikaze au fost folosite ca muniții consumabile, cum ar fi o bombă sau o torpilă. Generalii japonezi au știut că un aviator kamikaze, chiar și cu aeronava avariată de focul antiaerian al navelor de război americane și-ar putea îndeplini misiunea plonjând direct în navele marinei adverse.
Între atentatorul sinicigaș și psihologia terorii
Când majoritatea oamenilor se gândesc la un succesor al kamikaze din secolul XXI, probabil că se gândesc la un atentator sinucigaș. În zilele noastre, în locul pilotul japonez care își prăbușește avionul Zero într-un portavion american, găsim, de fapt, un terorist care aruncă un avion de linie în Pentagon sau un luptător extremist hotărât să își detoneaze vesta într-o piață aglomerată din marile capitale ale lumii.
Scopul unui atentator sinucigaș este strict teroarea. Este adevărat, teroriști de pe tot globul au antrenat și folosit astfel de atentatori pe câmpul de luptă, pentru a fi folosiți ca un fel de artilerie umană, pentru a provoca explozii care să genereze distrugeri și pierderi umane în apărările inamice, înainte de un asalt. Cu toate că, nimeni nu se așteaptă să distrugă o armată inamică folosind doar bombe umane, ele reprezintă arme psihologice care vizează înfrângerea încrederii inamicului.
Astfel atentatorii sinucigași reușesc să impună teroarea în rândul populației urmabe sau, după caz, a soldaților, paralizând astfel activitatea acestora.
De la atentatorul sinicigaș la teroarea impusă prin tehnologie
La fel ca un locuitor urban care se teme de războinici la fiecare colț, Marina SUA se gândește la un viitor sumbru în care nicio ”armadă” nu va fi în siguranță. Fie că operează în Marea Chinei de Sud, în Marea Baltică sau în Golful Persic, Marina se va confrunta cu atacul rachetelor anti-nave mortale.
Omologul de astăzi al kamikaze, este racheta anti-navă, arme hipersonice de fabricare rusească, care pot atinge viteze de cinci ori mai mari ca sunetul , sau rachetele balistice chinezești concepute pentru scufundarea portavioanelor americane.
Armata NATO, presupune că în cazul în care va izbucni un conflict între America și China sau navele americane ar trebui să se confrunte cu rachetele anti-nave rusești, într-un punct precum Golful Persic, bănuiesc că cel mai profund impact al acestora va fi cel psihologic.
Indiferent dacă aceste rachete vor scufunda navele sau dacă măsurile de ripostă ale marinei SUA le doboară, specialiștii militari cred că ceea ce va domina mentalul colectiv vor fi poveștile rachetelor care se îndreaptă spre nave la viteze incredibile. Rachete care pot fi doar distruse, conform spuselor celor de la nationalinterest.org.
Mai grav este că exită riscul ca organizații teroriste ar putea pune mâna pe rachetele ucigașe de nave și astfel oceanele lumii au devenit un loc periculos.
