În prezent, impozitul pe veniturile obținute din dividende este de 5%, iar din 1 ianuarie 2023, acesta va fi majorat la 8%.
Ținând cont că această cotă majorată se va aplica pentru veniturile din dividende distribuite după data de 1 ianuarie 2023, până la finalul anului 2022 se pot distribui dividendele din profitul anilor anteriori, astfel încât impozitul plătit să fie de 5%.
Deoarece al treilea trimestru din 2022 s-a încheiat la finalul lunii septembrie, companiile care au înregistrat profit în perioada ianuarie-septembrie 2022, ar putea proceda la repartizarea dividendelor pe baza situațiilor financiare interimare, evitând astfel plata cotei majorate de impozit și totodată, beneficiind de actualele plafoane pentru contribuția de asigurări de sănătate.
Contribuția de asigurări de sănătate, în prezent, dar și după 1 ianuarie 2022
Obligația de plată CASS, până la data de 01.01.2023, le revine persoanelor care realizează venituri din dividende, a căror valoare depășește 12 salarii minime brute pe țară (pentru anul 2022, valoarea cumulată a 12 salarii minime brute = 30.600 lei).
Cuantumul contribuției actuale este de 10% din plafonul de 12 salarii minime brute pe țară
Obligația de plată CASS, începând cu 01.01.2023, se va face de la plafonul de șase salarii minime brute, în loc de 12, cât este în prezent. Acest lucru va determina obligativitatea plății CASS-ului și pentru persoanele care obțin venituri din dividende situate între 6 și 12 salarii minime brute pe țară.
De asemenea, tot începând cu 01 ianuarie 2023, obligația de plată CASS se va raporta la trei plafoane diferite de calcul și anume:
- Nivelul a șase salarii minime brute pe țară, în cazul veniturilor realizate cuprinse între șase și 12 salarii minime brute pe țară;
- Nivelul de 12 salarii minime brute pe țară, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 12 și 24 salarii minime brute pe țară;
- Nivelul de 24 salarii minime brute pe țară, în cazul veniturilor realizate de peste 24 salarii minime brute pe țară.
Repartizarea dividendelor avantajoasă pentru contribuția la sănătate
Important de reținut este faptul că, contribuția CASS nu va mai fi plafonată doar la 12 salarii minime brute pe țară, ci ea va fi datorată în funcție de cuantumul dividendelor repartizate, prin raportare la cele trei plafoane.
Prin urmare, până la finalul anului 2022, repartizarea dividendelor este avantajoasă și din punct de vedere al contribuției la sănătate, pentru că:
- dacă dividendele distribuite se situează între 6 și 12 salarii minime pe țară, nu trebuie achitată contribuția la sănătate
- dacă dividendele au o valoare de peste 24 de salarii minime pe țară, contribuția achitată în 2022 va fi plafonată la nivelul celor 12 salarii minime pe țară, potrivit infofinanciar.ro