România a devenit singurul furnizor de energie electrică al Moldovei și aceasta deoarece Transnistria, acolo unde se afla centrala principală distribuitoare de energie, a oprit total furnizarea.
De ce România a devenit singurul furnizor de energie electrică al Moldovei
Au trecut două zile deja de când Republica Moldova nu mai primește electricitate de la Centrala termoelectrică de la Cuciurgan, ca până acum, aceasta fiind situată în regiunea transnistreană. Țara de peste Prut folosește acum doar ”lumină” din România, pe care o primește prin intermediul contractelor de avarie.
Despre ce este vorba mai exact. Reprezentanții Energocom, companie desemnată pentru a încheia contractele de achiziționare a energiei electrice, au procurat 7802 de MWh de lumină de la OPCOM, adică operatorul pieței de energie electrică și de gaze naturale din România. Chiar și așa, țara vecină are în timpul zilei de marți un deficit de peste 1600 de MWh.
,,SA Energocom a achiziționat de pe OPCOM (bursa de electricitate din România) pentru ziua de mâine 7802 MWh. Deficitul prognozat pentru mâine va fi de 1698 MWh. Nu au fost semnate alte contracte comerciale pentru energie electrică. Nu a fost semnat contract de livrare a energiei electrice cu MGRES. Azi (nr.-1 noiembrie) și nici mâine (n.r.-2 noiembrie), malul drept nu va primi electricitate de la MGRES”, a anunțat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale din R. Moldova, Andrei Spînu.
Oficialul moldovean nu a spus la ce preț este cumpărată energia electrică, dar anterior a menționat că acesta este unul mare pentru țară și reprezintă un cost mediu de 132 EURO/MWh.
De cealaltă parte, pretinsul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a explicat că așa-zisele autorități transnistrene și-ar fi dorit să-și onoreze obligațiile contractuale, dar că „s-a ajuns la limită”, în situația în care au fost reduse livrările de gaze naturale către Centrala termoelectrică de la Cuciurgan, care produce curent pe bază de gaze.
În contextul în care statul se confruntă cu cea mai gravă criză energetică din istoria sa, oficialii moldoveni reamintesc, încă o dată, oamenilor să economisească, în continuare, energia.
Amintim că din data de 14 octombrie a.c., România a început furnizarea energiei electrice către Republica Moldova. Inițial, partea română asigura necesarul de 30% pe care țara vecină nu-l mai poate primi din Ucraina, din cauza borbardamentelor ruse. Acest lucru a fost posibil doar după ce au fost operate modificări ale legislației țării noastre, potrivit media.