Social

De ce pacienți Covid revin în spital? Medic: Simptomele „trebuie luate în serios”

De ce pacienți Covid revin în spital? Medic: Simptomele „trebuie luate în serios”

Virusul SARSS-COV-19 afectează oamenii în mod diferit. Unele persoane infectate dezvoltă o formă ușoară sau moderată a bolii, iar pentru alții, virusul cauzează probleme respiratorii grave, dar poate deteriora și alte organe, cum ar fi inima, ficatul și rinichii.

Conform unui studiu, unul din trei pacienți infectați cu noul virus revine în spital în termen de patru luni de la externare, iar unul din opt pacienți moare în respectivul interval, au descoperit medicii. Simptomele pe termen lung „trebuie luate în serios”, afirmă experții din medicină.

Cercetătorii de la University College London, și University of Leicester, au comparat dosarele medicale ale aproape 48.000 de persoane care au avut nevoie de tratament spitalicesc pentru Covid și care fuseseră externate până la 31 august 2020.

Înregistrările au fost utilizate pentru a urmări ratele de readmisie în spital, deces și probabilitatea de diagnosticare cu o serie de boli respiratorii, cardiace, renale, hepatice și metabolice, cum ar fi diabetul.

„Trebuie să luăm situația în serios”

După un timp mediu de urmărire de 140 de zile, aproape o treime dintre pacienții cu Covid care fuseseră externați din spital au fost readmisi și aproximativ unul din opt au murit, rate considerabil mai mari decât cele observate în grupul de control.

„Trebuie să luăm situația în serios”, a spus dr. Amitava Banerjee, de la University College London. „Arătăm în mod concludent că este departe de a fi o boală benignă. Trebuie să monitorizăm pacienții post-Covid, astfel încât să putem detecta deteriorarea organelor la timp”.
Simptomele inexplicabile care persistă mai mult de patru luni sunt adesea descrise ca „sindromul Covid pe termen lung” sau „sindromul post-Covid”.

„Creșterea riscului nu a fost limitată la vârstnici”

Rata de disfuncție multi-organ după externare a fost mai mare la pacienții cu vârsta sub 70 de ani, comparativ cu cei peste 70 de ani, au constatat cercetatorii.

Autorii : „Creșterea riscului nu a fost limitată la vârstnici și nu a fost uniformă între etnii. Diagnosticarea, tratarea și prevenirea sindromului post-Covid necesită abordări integrate și o cercetare urgentă este necesară pentru stabilirea factorilor de risc”.

„Până acum am avut tendința să ne gândim la bolile de inimă, bolile renale și diabet ca factori de risc pentru pacienții Covid, dar acestea reprezintă, de asemenea, complicații care pot apărea în urma bolii”, a spus Banarjee, potrivit The Guardian.