De ce a plecat Narcisa Suciu din România. Îndrăgita artistă a oferit mărturisiri de sulflet despre mutarea în Finlanda și dragostea de România.
„Să știi că mi-am asumat lucrul ăsta în momentul în care am hotărât că plecăm, că ne mutăm acolo. Mi-am asumat și mi-am imaginat că nu o să mă mai sune nimeni și nu o să mă mai cheme nimeni nicărieri și că nu o să mai vrea nimeni să mă asculte cântând. Și eram împăcată cu gândul că e finalul și că asta e, nu e nicio problemă, că până la urmă fac treaba asta de când aveam șapte ani.
Îmi ziceam, glumeam, că până la urmă nu e așa rău să ies la pensie la 34 de ani. Și până la urmă e ok, merge și așa. Eu am plecat cu gândul că… gata, că nu o să-și mai amintească nimeni de mine”, a declarat Narcisa Suciu, în exclusivitate pentru SPECTACOLA și DC NEWS.
Fiica Narcisei Suciu, replică emoționantă pentru artistă, odată cu mutarea în Finlanda
Fiind întrebată dacă s-a a luat în calcul să se mute și să-și continue cariera în Finlanda, Narcisa Suciu a spus fără să stea ăe gânduri că nu.
„Nu! Nu era în planul meu. Mai ales că parte din motivul pentru care am vrut să ne mutăm era faptul că Daria (n.r. fiica artistei) își dorea foarte tare să locuim într-un loc în care nu știe nimeni cine e mama. În care în momentul în care are vreo realizare să fie sigură că succesul ei e bazat doar pe munca ei, fără să conteze fiica cui e. Și în momentul în care am ajuns acolo și și-a dat seama că nimeni nu știe cine e mama a zis: Tu-ți dai seama că aici ai putea să fi doar mama mea?! Ce frumos ar fi!
Ea aici simțea o presiune, de la școală, din partea profesorilor, a lumii de pe stradă. Dacă mergeam oriunde, în parc, la biserică, oriunde mergeam împreună, întotdeauna venea cineva care spunea: Cânți și tu frumos așa ca mama?! Și spunea: Nu, eu dansez!
Daria era clasa a V-a când am ajuns acolo”, a completat Narcisa Suciu.
S-ar fi întors oricând dacă nu le era bine
„Am luat în calcul faptul că s-ar putea răzgândi odată ajunși acolo, am gândit-o foarte bine, am întors-o pe toate părțile, m-am dus până în capăt cu fiecare scenariu. În cazul în care s-ar fi întâmplat asta, ne-am fi întors acasă fără nicio problemă. Noi încă avem locuința de aici. În momentul ăla ar fi fost foarte simplu. Nici nu am plecat cu toate bagajele din prima. Ne-am mutat pe data de 3 ianuarie și toate bagajele și mașina și cărțile și tot le-am luat la sfârșit de august.
Deci ne-am dat un timp să vedem dacă da sau nu. Dar și apoi, după un an, dacă s-ar fi întâmplat să nu ne fie bine, ne-am fi întors. Dar nu s-a răzgândit, s-a acomodat foarte tare, i-a plăcut. I-a plăcut locul, casa, orașul, copiii pe care i-a găsit acolo”, a mai spus.