David Popovici nu va înota în finala de la 400m liber! Antrenorul Adrian Rădulescu, împreună cu staff-ul tehnic, au decis să îl retragă pe David Popovici din finala de 400 m liber la Campionatul European de natație seniori de la Roma. Programul încărcat din perioada următoare, consumul foarte mare pe care l-ar fi avut în finală și dorința de a pregăti cât mai bine participărea la Campionatul Mondial de juniori de la Lima (Peru) – o competiție foarte puternică – sunt motivele care stau la baza acestei decizii.
David Popovici nu va concura în această seară la Roma. Motivul pentru care s-a retras înotătorul
“Obiectivul a fost să ne verificăm la un Campionat European de seniori în proba de 400 de metri liber, o probă importantă în primul rând pentru pregătirea celorlalte două, unde rezultatele au fost cu adevărat strălucitoare, dar care a venit și cu oboseală. Pentru noi e la fel de importantă și competiția din Peru, unde ne dorim rezultate bune”, a declarat antrenorul Adrian Rădulescu.
David Popovici vă mulțumește pentru sprijinul necondiționat de care a avut parte pe toată durata competiției de la Roma și vă așteaptă mesajele de încurajare și la următoarele întreceri.
Camelia Potec a anunțat de ce David Popovici voia să participe la 400 de metri liber
După ce a devenit campion european la 100 şi 200 de metri, Popovici urma să participe la proba de 400 de metri liber, iar Camelia Potec susţine că prezenţa lui are legătură cu îmbunătăţirea performanţelor de la 200 de metri liber.
„Este foarte dificil să se califice în finală, pentru că este într-o serie foarte slabă. Nu are timp de înscriere şi atunci nu ştie încă cum să abordeze. Nu ştim care va fi consumul. El îşi doreşte să ajungă în finală, iar în finală ştim cu toţii că va lupta pentru a câştiga medalie.
Important e să se califice. El îşi doreşte să înoate această cursă pentru a doua parte a probei de 200 metri liber şi e la început de drum în ceea ce priveşte abordarea unei asemenea curse, care înseamnă cu totul şi cu totul altceva decât cursele de 100 şi 200 metri liber”, a spus Camelia Potec
David Popovici, dublu campion european la Roma
David Popovici a cucerit două medalii de aur la CE Natație de la Roma, sportivul nostru fiind de neoprit în proba regină de 100 m liber, dar și în cea de 200 m liber.
Reamintim că în luna iunie a acestui an, David Popovici a făcut dubla la CM de Natație, el reușind să se impună în probele de 100 și 200 m liber.