Acestea sunt momente unice în viață, când simți că ești mândru de țara ta. Dar munca asiduă, eforturile greu de suportat de foarte mulți dintre noi, sunt doar câteva exemple, pe care le-a simțit doar tânărul David Popovici, pentru care cuvintele de mulțumire și felicitare infinită, nu au fost inventate, încă.
David Popovici, două medalii de aur. „O țară întreagă trebuie să vină la aeroport. Eu voi fi acolo”, a spus ministrul Novak
Ministrul Sportului, Eduard Novak, a declarat, miercuri, că „o ţară întreagă” trebuie să îl primească la aeroport pe David Popovici, cel care a reuşit să câştige două medalii de aur la la Campionatele Mondiale de nataţie de la Budapesta.
Novak, și el sportiv de performanță, a comentat live cursa de 100 m liber de la Budapesta pe contul personal de Facebook, într-o postare video, fiind vizibil emoţionat de performanţa sportivului în vârstă de 17 ani.
„Bravo, David. Cum se spune, extraordinar. Vă daţi seama cu cine ne luptăm noi şi în ce condiţii. A câştigat două medalii de aur, o ţară întreagă trebuie să-l primească la aeroport. Eu voi fi acolo. Veniţi şi voi alături de noi, campionul nostru a câştigat”, a spus ministrul.
Ministrul și-a exprimat, anterior, regretul că nu a putut ajunge să fie alături de David Popovici, chiar la locul competiției.
„Din păcate zborul de la ora 17:00 al celor de la Tarom a fost anulat, aşa că nu am reuşit să ajung la Budapesta. Am încercat să văd live competiţia, dar asta este, trebuie să ne adaptăm situaţiei. Urmăresc însă live să văd ce va reuşi campionul nostru în seara asta”, a mai spus ministrul de resort.
David Popovici a scris istoriei, astăzi, la Campionatele Mondiale de la Budapesta, unde a luat din nou Aurul la natație, în cursa de 100 m liber. Ian Thorpe și Michael Phelps, greii natației, nici nu visau să atingă recordurile românului, la vârsta sa de doar 17 ani, a relatat infoactual.
„Nu mă așteptam, dar gândeam pozitiv. Vă iubesc pe toți și vă mulțumesc pentru că v-ați uitat!”, a spus David Popovici după ce a primit medalia de aur la Campionatul de 100 m liber, după ce a ieșit fruntaș și la 200 de metri liber.