Actual Social

Datorită riscului pe care îl prezintă, IKEA retrage un produs de pe piață. Despre ce produs este vorba și cum poate fi dat retur

Datorită riscului pe care îl prezintă, IKEA retrage un produs de pe piață. Despre ce produs este vorba și cum poate fi dat retur
ikea.com/evz.ro

Datorită prezentării riscului de pocnire violentă în timpul utilizării, lanțul de magazine IKEA retrage de pe piaţă un espressor.

Astfel, IKEA retrage de pe piaţă espressorul pentru plită METALLISK de 0,4l cu supapă de siguranţă din oţel inoxidabil, cu marcaj de dată între 2040 şi 2204, datorită potențialului risc de pocnire violentă a produsului în timpul utilizării.

Ce a comunicat IKEA pe site-ul  său oficial

În sensul celor de mai sus, reprezentanții IKEA au postat, ‘in cursul zilei de miercuri, 08.06.2022, pe site-ul oficial (ikea.com/ro ) următorul comunicat, adresat clienților IKEA și în special celor care au achiziționat produsul pentru care s-a hotărât retragerea de pe piață:

“IKEA le recomandă tuturor clienților care au cumpărat un espressor pentru plită METALLISK de 0,4 l cu supapă de siguranță din oțel inoxidabil, cu marcaj de dată între 2040 și 2204 (aass), să nu îl mai folosească și să contacteze IKEA pentru a li se rambursa integral suma plătită pe produs.

Întrucât siguranța este prioritatea principală la IKEA, rechemăm espressorul METALLISK cu supapă de siguranță din oțel inoxidabil, cu marcaj de dată între 2040 și 2204 (aass) din cauza unui risc crescut de a pocni violent în timpul utilizării. Riscul a crescut după schimbarea materialului și a construcției supapei de siguranță; prin urmare, vor fi rechemate doar produsele prevăzute cu supapă de siguranță din oțel inoxidabil (de culoare argintie/gri). Restul unităților nu sunt incluse în campania de rechemare.

Espressorul METALLISK cu supapă de siguranță din oțel inoxidabil, cu marcaj de dată între 2040 și 2204 (aass), cod articol 70360225, poate fi returnat la orice magazin IKEA, iar clienții vor primi înapoi suma integrală plătită pe produs. Nu este necesară o dovadă a achiziției (bon fiscal)”.

Anterior returnării produsului, cumpăratorii pot solicita informații suplimentare

De asemenea, persoanele care au achiziționat modelul de espressor METALLISK, ale carui caracteristici sunt detaliate mai sus, conform comunicatului reprezentanților IKEA, pot solicita lămuriri și informații suplimentare prin contactarea telefonică a  IKEA.

În încheierea comunicatului “IKEA își cere scuze pentru eventualele neplăceri cauzate de această rechemare”, potrivit ikea.ro.