Dani Mocanu îl invită la ÎNTÂLNIRE pe Vela. Celebrul manelist a reacționat în urma perchezițiilor făcute la locuința sa, pentru a se găsi leul care a apărut în videoclipul Stop România.
Dani Mocanu l-a invitat la întâlnire pe Marcel Vela. Inițiativa sa vine după ce mascații i-au luat cu asalt locuința și studioul, fiind acuzat de violență împotriva animalelor.
Reamintim că totul s-a întâmplat după ce în ultimul videoclip al lui Dani Mocanu a apărut un leu rănit. Iubitorii de animale au sesizat autoritățile îndată, iar manelistul s-a ales cu dosar penal.
Dani Mocanu îl invită la ÎNTÂLNIRE pe Vela: Vreau să stau de vorbă cu numărul unu din MAI
”Eu am ales să nu mai comunic, dar acum sunt în fața voastră ca să clarific ceva. Anumite televiziuni incită oamenii din capul țării asupra mea și a familiei mele. Leul a fost un actor pentru mine în acel videoclip. Eu nu iau în râs pe nimeni, doar că domnul Vela a trimis pe capul meu niște amatori. Eu sunt numărul unu și vreau să stau de vorbă cu numărul unu din MAI. Eu nu dau nicio declarație în fața acestor procurori amatori. Doar domnul Vela sau domnul procuror general al României pot obține o declarație de la mine. Unde există dovadă concretă că eu am maltratat acel leu? Eu l-am pupat, m-am jucat cu el, era vesel, s-a pus cu lăbuțele în sus. Rănile acelea trebuie să le descopere poliția dacă există sau nu, eu vă spun că era un machiaj profesional, a fost un actor”, a spus Dani Mocanu la ”Acces Direct”.