Lifestyle

Dana Chera întrebare chinuitoare: „Paște fără lumină?”

Dana Chera întrebare chinuitoare: „Paște fără lumină?”

Dana Chera întrebare chinuitoare: „Paște fără lumină?” Jurnalista care s-a retras din lumina reflectoarelor a făcut publică, pe blogul personal, o întrebare care „o bântuie” de ceva vreme. „Cum simțiți Paștele fără șansa de a lua Lumină? E o întrebare care mă bântuie de ceva vreme. M-am gândit că eu nu știu să formulez un răspuns în momentul acesta. Așa că am îndrăznit să pun întrebarea unor oameni, diferiți ca menire, dar pe care îi prețuiesc pentru felul în care eu am perceput de-a lungul timpului sufletele lor: Prof. dr. Teofil Lung, care a condus ani buni Clinica de chirurgie maxilo-facială din Cluj, cel căruia i se mai spune „chirurgul lui Dumnezeu”, și Dan Negru, omul de televiziune care a revoluționat audiențele intrând cu delicatețe dar definitiv în inima celor care l-au întâlnit”, a mărturisit Chera.

Dan Negru: „Sunt puțin încurcat zilele astea”

Dana Chera a publicat răspunsul lui Fan Negru la întrebarea „Se poate Paște fără lumină?”: „Sunt puțin încurcat zilele astea. Adeseori, duminica dimineața, merg cu familia mea la biserică , o fac atunci când timpul îmi permite, și, vineri seara, la Maslu, o slujba puternică bisericii. Îmi lipsesc toate astea dar lipsa Pastelui fără lumină de la biserica mă încurcă pentru că nu am mai trăit așa ceva. Și de asta aștept un răspuns din partea bisericii. Sper că vor găsi o modalitate prin care Lumina Învierii sa fie împrăștiată in lume. Altfel, cum? Eu nu știu cum altfel?”

Profesor doctor Teofil Lung: „După ce va trece această urgie, se va vedea câtă credință am avut”

Iată și răspunsul prefesorului Teofil Lung: „ACUM e momentul să ne dăm seama că Lumina adevărată ar trebui să fie în fiecare din noi. Ea nu ține cont de religie, de starea politică și de ingredientele sociale. Ele nu au nicio relevanță. După ce va trece această urgie, se va vedea câtă Lumină am avut( dacă am avut vreodată) și câtă a rămas în noi, în drumul nostru spre desăvârșire.

Dacă nu se va vedea această Lumină, lumea va merge cu pași repezi spre un dezastru planetar. Lumina vine de la Dumnezeu (creator) și e dată spre a lumina mintea, gândirea și imaginația. Biserica e în om, dacă este. Poți să o ai și în grotă, și în puscărie, oriunde. In aer, pe pământ sau sub pământ. Ea trebuie să fie în noi!”.