Actual

Dan Puric: Politicienii nu vând ţara pe bucăţi, ci vând sufletul copiilor

Dan Puric: Politicienii nu vând ţara pe bucăţi, ci vând sufletul copiilor

Dan Puric este de părere că această pandemie de COVID-19 este o pedeapsă pentru toată lumea, nu numai pentru România. Acesta a spus că ”în tot acest Covid s-a creat o mare nesiguranţă şi se pierd valorile”.

Dan Puric a vorbit despre cum încearcă politicienii să ne manipuleze, dar și despre actuala situație în care ne află. Acesta a mai spus și că sărăcia vine încet, iar ceea ce trăim noi acum este o civiliație barbară.

„Politicienii nu vând ţara pe bucăţi, ci vând sufletul copiilor. Ceea ce se întâmplă astăzi în România şi în toată lumea, se pedepseşte. În tot acest Covid s-a creat o mare nesiguranţă şi se pierd valorile. Omul nu mai trebuie să ştie identitatea lui sexuală. Sărăcia vine încet, încet, sub formă subliminală. Imunitatea unui popor este creată de credinţă. Ceea ce trăim noi este o civilizaţie barbară”, a spus Dan Puric, pentru România TV.

Dan Puric, despre vânzarea României

Dan Puric a mai spus despre vânzarea României că: ”Este o politică coerentă de 30 de ani, nu este o noutate. Este doar o fază galopantă, ca faza finală la cancer, e mai pe fată pentru că nu se mai tem de nimic, au și un ajutor extraordinar, petarda asta trasă cu COVID, și la aburul ei pot să facă foarte multe lucruri și în viteză. Eu de 30 de ani încerc să spun că este etapizat. Ați văzut vreodată o broască, știți fenomenul cu broasca, care moare fiartă în apă? O broscuță o bagi în apa caldă și stă, nu are nicio reacție, dar dacă îi mărești temperatura usor, usor, ea nu își mai dă seama, și moare fiartă. Dacă o bagi într-o apă fiartă brusc, ea sare.

România este o țară pradă

Poporul român a fost adormit încet, încet, cu bună voință, cu multe drepturi, cu o grijă extraordinară. Eu niciodată, de România nu am văzut că cineva să aibă atâta grijă, din 1990, cum au cei de dincolo. E o țară foarte bogată, foarte frumoasă, și atunci normal că ea este o țară pradă, a spus Dan Puric, potrivit România TV.