Actual

Dan Barna a anuțat: Va candida să fie președintele USR PLUS la Congresul din septembrie

Dan Barna a anuțat: Va candida să fie președintele USR PLUS la Congresul din septembrie

Dan Barna a declarat că va candida pentru funcția de președinte al USR PLUS la Congresul din luna septembrie.

„Este un proiect la care am muncit foarte mult timp și doresc să duc mai departe acest proiect USR PLUS”, a spus Dan Barna, întrebat, vineri, într-o conferință de presă, la Sibiu, dacă va candida pentru funcția de președinte al partidului rezultat din fuziunea între USR și PLUS.

Congresul național va avea loc în luna septembrie

Congresul național va avea loc în luna septembrie, iar alegerile interne vor fi organizate în toată țara la nivelul filialelor județene până la începutul lunii iulie.

„În momentul de față, suntem un singur partid. Practic, această fuziune, care a durat aproape doi ani, a ajuns la un rezultat și sunt foarte încântat la nivel personal că un proiect în care am crezut și care nu a fost simplu, pentru că au fost de-a lungul timpului mulți oameni care au încercat să bage bețe prin gard, am reușit să avem acest efort finalizat. Suntem foarte optimiști despre evoluția pe termen lung a organizației”, a mai spus Dan Barna, potrivit DC News.