Actual

Dacian Cioloș, adevărul despre legătura cu MISA: Am fost la o spirală, la mare. Chiar nu îmi pare rău!

Dacian Cioloș

Dacian Cioloș, adevărul despre legătura cu MISA. Prezent în cadrul emisiunii 40 de întrebări cu Denise Rifai, de la Kanal D, copreședintele USR PLUS a vorbit despre experiența sa cu MISA.

„Cred că am fost la o spirală la mare, o dată, pentru că erau tabere organizate. Erau, cred că, la vremea aceea, între 10.000 şi 20.000 de cursanţi în toată ţara pentru că erau cursuri organizate în diferite oraşe din ţară, unde era un instructor. Te înscriai ca la orice curs. Se ţinea la Casa Studenţilor din Cluj şi învăţăm diferite posturi, diferite tehnici de meditaţie. Eram interesat de lucrul acesta, citeam. Era exact aceeași perioadă în care am fost şi membru în Junimea „Vatra Românească”, aveam acces, la Biblioteca Universitară, la tot felul de cărţi care erau interzise înainte şi eram doritor să învăţ foarte multe, să asimilez foarte multe, să învăț ce se întâmplă cu lumea din jurul meu.

Am învăţat lucruri care nu au nimic de-a face cu creştinismul sau anti-creștinismul

Toate aberaţiile, tot ce am auzit mai apoi şi ce s-a întâmplat cu Gregorian Bivolaru… Nu am avut nicio legătură cu asta. Am fost unul dintre zecile de mii de cursanţi, o perioadă de câţiva ani şi chiar nu îmi pare rău pentru că am învăţat lucruri care nu au nimic de-a face cu creştinismul sau anti-creștinismul, nu le-am pus niciodată în opoziţie – am văzut că unii spuneau că, dacă fac yoga, nu mai pot să fiu creştin.

Eu văd că, de câţiva ani de zile, multe vedete vorbesc de yoga, de posturi. În Occident, lucrurile astea se întâmplă de 30-40 de ani. Astăzi, nu prea mai am timp să fac meditaţie. Mai fac relaxări. Mă ajută să îmi mai aşez gândurile, să mă relaxez, să-mi adun energia, să devin conştient de ceea ce se întâmplă în jurul meu „, a spus Dacian Cioloș, în emisiunea 40 de întrebări cu Denise Rifai, de la Kanal D.