Școala, instituție publică proprietate de stat sau private, unde se învață disciplinele prevăzute într-un plan de învățământ, a apărut încă din antichitate
FOTO shtiu.ro
Nevoia creării unor centre în care copiii să primească informații a apărut încă din Antichitate. De fapt, bazele școlii au fost puse de către greci în secolul al IV-lea î. d. Hr. La acea vreme, “școala” purta denumirea de „akademos”, care în traducere liberă înseamnă „academie”.
Pentru prima dată, termenul a fost folosit în anul 385 î. Hr., atunci când Platon a înființat școala de filosofie numită akademia. Atunci, grupurile de elevi erau duse într-o facilitate centrală de învățământ.
Denumirea substantivului „școală” provine de la cuvântul latin „schola”, derivat și el la rândul său din greaca antică „scholeion”, de la „schole”.
Interesant este că la greci, termenul însemna „timp liber”, apoi termenul a evoluat și a fost folosit pentru a desemna „locul în care era petrecut timpul liber” și unde se purtau discuții științifice și filozofice și pentru a descrie mai târziu „locul de lectură” și chiar “locul de instruire pentru excelență”.
Școala romană antică/ FOTO whoinvent.com
Cine și când a inventat școala asemănătoare cu cea de azi
Cel care a inventat școala, asemănătoare cu cea pe care o știm astăzi, a fost poporul bizantin. Acest lucru se întâmpla în anul 425. Bizantinii au fost cei care au creat un sistem bine stabilit în cadrul căruia se discutau mai multe subiecte din diferite domenii, precum matematica, limba maternă, filosfie, relgie sau istorie. Tot ei au stabilit ca aceasta să se desfășoare într-un loc închis și permanent.
Pe vremuri școlile erau doar școli primare și erau necesare instruirii personalului militar. În anul 1453, odată cu căderea imperiului Bizantin, s-a prăbușit si sistemul de învățământ.
Cea mai veche universitate din lume a fost înființată în anul 859, în Fas (Maroc), fiind urmată de universitatea de la Cairo (Egipt), fondată în 959.
În timpul secolului al XVIII-lea, școala a devenit obligatorie aproape în toată Europa.
Primele țări care au obligat elevii să frecventeze cursurile unor școli au fost Danemarca și Norvegia, între anii 1739-1741, potrivit shtiu.ro
Apariția și evoluția școlii din România
Când vine vorba despre educație, România nu se poate mândri cu o istorie îndelungată, spre deosebire de alte state europene.
Învățământul românesc medieval
Cea mai veche școală de pe teritoriul României este menționată în anul 1380 la Sibiu.
Prima școală românească, Sibiu, 1380/ FOTO patrimoniu.sibiu.ro
Din anul 1449 a fost atestată poziția exactă a școlii respective. În anul 1522 a fost atestată Școala din Deal din Sighișoara, iar în anul 1541 a fost atestat gimnaziul superior săsesc din Brașov.
Învățământul românesc în epoca modernă
Apoi, după Reforma protestantă (care a avut loc in secolul XVI), instituțiile de învățământ din Transilvania au cunoscut un avânt deosebit, Colegiul Bthlen din Aiud și Colegiul Reformat din Târgu Mureș desfășurând o activitate didactică de nivel european.
Prima școală superioară în limba română a fost înființată la Făgăraș în anul 1657 de Zsuzsanna Lorantffy.
În Moldova și Țara Românească, cu câteva excepții de marcă (cum au fost cazurile lui Vasile Lupu sau Iacob Heraclid), nu a existat o atenție în sensul creării de școli și academii pentru educarea tineretului. În toată această perioadă, populația formațiunilor statale românești a fost practic analfabetă în cvasi-totalitatea ei.
Când au fost construite sistemele educaționale la nivel național
Începutul procesului de formare a statului român modern după Revoluția de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu a dus și la inițierea procesului de construcție a unor sisteme educaționale și de învățământ naționale, proces care s-a desfășurat pe toată perioada secolului al XIX-lea.
În acest mod au apărut și s-au dezvoltat diferitele tipuri de instituții de învățământ, cum ar fi școlile elementare, gimnazii, colegii, universități etc. În ajutorul învățământului au venit o serie de legi de organizare și funcționare a acestui sistem (Regulamentul Organic, legea lui Cuza, legile lui Spiru Haret etc.). În această perioadă, învățământul a fost unul destul de „elitist” întrucât accederea în formele sale superioare și chiar în cele de bază presupunea o anumită stare materială, pe care cea mai mare parte a populației nu o avea.
Învățământul românesc după Primul Război Mondial
În perioada de după Primul Război Mondial, principala provocare a constituit-o integrarea diferitelor sisteme educaționale, ca urmare a realizării statului național unitar român. Sistemul de învățământ a atins un nivel înalt de maturitate, reușindu-se integrarea unui număr semnificativ din populația țării într-o formă organizată de învățământ. Învățământul primar era obligatoriu și gratuit pentru toți cetățenii, totuși analfabetismul afecta încă o proporție semnificativă a populației (în special segmentele vârstnice).
FOTO gazetanord-vest.ro
Învățământul românesc după Al Doilea Război Mondial
După cel de-al Doliea Război Mondial (care a avut loc în perioada 1939-1945) și instaurarea regimului comunist, sistemul educațional liberal a fost înlocuit cu un sistem de tip sovietic, bazat pe ideologie și îndoctrinarea de masă. În condițiile „deschiderii” din perioada 1965-1975 sistemul de învățământ românesc a fost reformat printr-o serie de măsuri vizând renunțarea la ideologizarea excesivă, recuperarea unor tradiții naționale, studiul limbilor străine și al științelor exacte, conectarea la evoluțiile din Occident etc. Astfel, s-a reușit eliminarea practic a analfabetismului concomitent cu obligativitatea și gratuitatea învățământului până la nivel liceal sau profesional.
FOTO oradeistorie.ro
Învățământul românesc după Revoluția din 1989
FOTO realitatea.net
Începând de la Revoluția Română din 1989, sistemul de învățământ românesc a fost într-un continuu proces de reorganizare care a fost atât lăudat cât și criticat. În prezent, fiecare nivel are propria sa formă de organizare și este subiectul legislației în vigoare, potrivit Wikipedia.org.
Școlarizarea începe la vârsta de 6 ani și este obligatorie până în clasa a 10-a (de obicei, care corespunde cu vârsta de 16 sau 17 ani)
