Odată cu venirea primăverii ne gândim din ce în ce mai mult la zilele calde de vară și bineînțeles la evadările noastre în natură, la munte sau la mare.
Desigur, vrem să dăm jos acele kilograme în plus care s-au adunat în perioada de iarnă, când alimentația a fost lipsită de vegetale.
Sfaturile nutriționistului pentru cura de primăvară
Mihaela Bilic ne recomandă sparanghelul, una dintre cele mai bogate în minerale și vitamine
„Pentru sparanghel contează dacă e alb sau verde.
În sfârșit am învățat și noi să gătim/mâncăm sparanghel! Nu că ar fi mare filozofie, ține doar de educarea gusturilor/obiceiurilor. Eu zic că merită încercat (…).
DA, e sănătos și dietetic, DA, are multe fibre și minerale, DA, conține sulf și modifică în mod ciudat mirosul urinii. Dar cel mai interesant este modul în care i se schimbă structura în funcție de felul în care a fost “crescut”.
Sparanghelul alb crește complet îngropat în pământ și imediat ce vine în contact cu lumina soarelui devine roz-mov.
Sparanghelul verde crește la lumină, iar fotosinteza nu îi modifică doar culoarea ci și consistența- e mai fraged și poate fi consumat crud, sau doar ușor tras la tigaie/rumenit pe grătar.
Ronțăiți-l ca atare, cu un pic de parmezan și reducție de oțet balsamic, iar pentru gusturile mai complexe merge tare bine cu un ou poșat și niște jambon.”, a scris medicul nutriționist Mihaela Bilic pe Instagram.
Beneficiile extraordinare ale sparanghelului
Iată în linii mari beneficiile consumului de sparanghel: detoxifiază, are proprietăţi antiîmbătrânire, este considerat afrodiziac, protejează împotriva cancerului, ameliorează durerile şi inflamaţiile din corp, previne osteoporoza, reduce riscul de boli de inimă şi malformaţiile congenitale.
Sparanghelul este perfect în diete şi poate fi consumat ca garnitură lângă carne, fără riscuri. Atenţie însă! Ca să-şi păstreze calităţile nutritive, gătiţi-l fie pe grătar, fie fiert la abur.
Pe lângă toate astea, sparanghelul este şi un bun diuretic natural, recomandat pentru sănătatea florei intestinale. El este o sursă excelentă de vitamine, fibre, fosfor, potasiu şi proteine, potrivit dcnews.ro