Astăzi, 24 mai 2021, Ludovic Orban, președintele PNL a declarta că până la sfârșitul anului pensiile se vor majora, dar pentru acest lucru este nevoie și de o creștere economică serioasă.
Cum vor crește pensiile în 2022!
„Deocamdată se lucrează la reforma pensiilor. Obiectivul principal al reformelor e acela de a elimina inechitățile în sistemul de pensii din România.
La contribuții egale de exemplu, dacă un om a ieșit la pensie în 1998 are pensia mai mică față de unul care a ieșit la pensie în 2020. Chiar și mai grav: dacă s-a pensionat în 2020 are pensia mai mare ca unul care a ieșit la pensie în 2018.
Unul dintre principalele obiective pe care le avem prin reforma pensiilor este să facem dreptate pentru pensionari. La condițiile depline de contribuții similare, pensiile să fie similare.
Evident, e vorba și de un mecanism de indexare: acoperirea în proporție de 100% a ratei inflației și participarea la creșterea economică prin creșterea punctului de pensie”, a spus Ludovic Orban.
La cât va ajunge punctul de pensie
Ludovic Orban a fost întrebat la cât va ajunge punctul de pensie, dar președintele PNL nu a răspuns.
„Noi am crescut pensiile cu 14% în an de criză economică, când doar Germania și-a mai permis creșterea pensiilor. Sigur că ne dorim să creștem pensiile în continuare, dar creșterea trebuie să aibă la bază o creștere economică serioasă.
Ne propunem să finalizăm până la finalul acestui an. După aceea e o perioadă de implementare.
Punctul de pensie…vă rog să-mi dați voie să nu răspund la asta până când se termină munca. După aceea, e o perioadă de implementare”, a mai spus Ludovic Orban, potrivit Antena 3.