Joi, 6 iulie 2023, vremea o să fie caniculară în Muntenia, vestul Dobrogei și jumătatea de sud a Moldovei. Disconfortul termic va fi ridicat în regiunile sudice și estice, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și local va depăși pragul critic de 80 de unități.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o prognoză meteo pentru joi, 6 iulie 2023. Țara este împărțiță în două tabere. Meteorologii au anunțat averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia, jumătatea de nord a Moldovei, nord-vestul Munteniei.
De asemenea, nu scăpăm de caniculă. Disconfortul termic va fi ridicat în zonele de sud și est ale României. Cerul se va menține senin pe tot parcursul zilei, iar vântul va sufla slab și moderat. Izolat vor fi precipitații de scurtă durată.
Cerul se va menține variabil, cu înnorări în al doilea interval. Temperaturile maxime se vor încadra între 34 – 35 de grade Celsius, iar cele minime vor atinge 20 – 21 de grade Celsius.
Prognoza meteo joi, 6 iulie 2023, în principalele orașe din țară
Iată care sunt temperaturile de joi, 6 iulie 2023 în principalele orașe ale țării:
Timișoara: 30 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 60%, Vânt: 10 km/h
Oradea: 30 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 58%, Vânt: 13 km/h
Baia Mare: 28 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 70%, Vânt: 10 km/h
Cluj Napoca: 27 grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 70%, Vânt: 6 km/h
Sibiu: 26 grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 72%, Vânt: 8 km/h
Alba Iulia: 28 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 71%, Vânt: 8 km/h
Craiova: 31 grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 55%, Vânt: 11 km/h
Târgu Jiu: 29 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 64%, Vânt: 6 km/h
Suceava: 30 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 65%, Vânt: 13 km/h
Bacău: 33 grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 45%, Vânt: 14 km/h
Botoșani: 31 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 61%, Vânt: 10 km/h
Miercurea Ciuc: 26 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 75%, Vânt: 8 km/h
Brașov: 27 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 70%, Vânt: 6 km/h
Ploiești: 33 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 43%, Vânt: 13 km/h
Buzău: 36 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 36%, Vânt: 13 km/h
Târgoviște: 31 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 50%, Vânt: 10 km/h
București: 35 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 37%, Vânt: 13 km/h
Iași: 34 grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 47%, Vânt: 13 km/h
Galați: 35 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 36%, Vânt: 8 km/h
Brăila: 36 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 37%, Vânt: 8 km/h
Constanța: 31 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 55%, Vânt: 10 km/h
Tulcea: 34 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 43%, Vânt: 11 km/h
Publicat in categoriile: Actual
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook
Distribuie știrea: Facebook | Twitter