Din seria mai bine mai târziu decât niciodată face parte și acest jaf care pare a fi, mai în glumă mai în serios, jaful anului, în România. Dacă ar fi avut o parteneră puteam să îl includem la categoria Bonnie and Clyde, dar fiind singur rămâne doar Bonnie.
Cum și unde a fost prins autorul jafului de la Poșta Română la Ploiești
Pe scurt este vorba despre un tânăr care a vrut să facă repede banii necesari pentru a construi o viață cu un plan diabolic bine pus la punct. El s-a angajat din timp la Poșta Română, a livrat pe ici pe colo niște plicuri și colete, dar când era să distribuie banii de pensii, poștașul nu a mai sunat de două ori ca în filmul cu același nume, pentru că de fapt nu a mai sunat niciodată.
Tânărul poștaș a luat sacul cu bani și pe aici ți-e drumul. Polițiștii au distribuit fotografia lui și au cerut ajutorul populației. Și rezultatele nu au întârziat să apară, astfel că ingeniosul poștaș a și fost prins azi, 4 noiembrie 2022.
Tânărul de 20 de ani, din București, a fost prins vineri, la trei zile de la jaf, după cum anunță reprezentanții Poliției.
Cum și unde a fost prins poștașul cu … sacul
Oameni legii români l-au depistat la Ploiești.
”În urma unui complex de măsuri investigativ- operative, polițiștii orașului Chitila împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov l-au depistat în localitatea Ploiești pe bărbatul, în vârstă de 20 de ani, bănuit de comiterea faptei de furt din data de 1 noiembrie a.c., din autoturismul Poștei Române, a unui sac, ce conținea suma de 278000 lei”, transmite Poliția Română într-un comunicat public.
Asupra bărbatului a fost găsit un sac cu bani, urmând ca ulterior să fie stabilită valoarea acestora.
Prejudiciul a fost recuperat, dar nu se știe acum, deocamdată, în ce măsură, spun anchetatorii. În acest moment, bărbatul se află în custodia polițiștilor din Chitila, fiind condus la sediul acestei secții de poliție, pentru cercetări.