Principiile Proiectului „România Educată” au fost transpuse în texte de lege, iar cele două proiecte vor fi lansate miercuri în dezbatere publică. Conform ministrului Educaţiei, examenul de Bacalaureat va suferi modifcări după intrarea în vigoare a noii legi a educaţiei, care se vor aplica elevilor care încep liceul în septembrie 2023.
Cum se va intra la liceu şi cum va arăta examenul de Bacalaureat din 2027
Admiterea la liceu – cu examen separat în colegiile naționale
Copiii care vor fi clasa a VII-a în septembrie anul acesta vor putea să susțină examen de admitere separat pentru a intra la colegiile naționale, potrivit oficialului.
“Orientarea școlară și portofoliul personal al elevului sunt lucruri de bază care vor deveni obligatorii la finalul clasei a VIII-a, când consilierul școlar și dirigintele vor avea obligația să emită o recomandare de încadrare în educația secundare superioară”.
La finalul clasei a VIII-a, orientarea școlară va fi obligatorie pentru școală, nu pentru părinți și elevi, dar școala va fi obligată să imite aceste orientări școlare pentru fiecare elev în parte ele se vor baza pe portofelul educațional despre care v-am vorbit.
Elevii “vor avea o șansă în plus, aceea de a susține un examen de admitere într-un liceu. Este vorba despre dreptul care se acordă prin această lege colegilor naționale – urmează să redefinim condițiile necesare dobândirii titulaturii de colegiu național. Colegiile vor avea ocazia să o susțină un examen de admitere în liceu sau, altfel spus, aceste licee care au demonstrat și vor demonstra calitatea educației vor avea dreptul să-și organizeze propriile examene de admitere în liceu pentru ocuparea 90% din numărul de locuri, 10% vor rămâne pentru a fi ocupate prin procesul normal de distribuire”, adică prin admiterea care este și acum, spune Sorin Cîmpeanu.
Bacalaureatul 2027, o singură probă ce va conține competențe generale
În privinţa examenului de Bacalaureat, acesta va avea o probă scrisă de evaluarea competenţelor la disciplinele cuprinse în trunchiul comun pentru elevii de la toate profilurile, două probe de evaluare a competenţelor lingvistice la două limbi de circulaţie internaţională, o probă de evaluare a competenţelor digitale şi o probă scrisă, facultativă, specifică profilului sau specializării, la alegerea candidatului, a declarat marţi ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
Potrivit propunerilor din noua Lege a Educației, elevii care încep clasa a IX a în anul școlar 2023-2024 vor susține Examenul de Bacaluareat după noua lege.