Berlinul și Parisul trebuie să ia în considerare viitorul unei Europe extinse în care rolul lor dominant nu va mai fi de la sine înțeles, scrie Le Monde.
După ce Parisul a cedat Berlinului privilegiul de a-l primi pe regele Charles al III-lea în prima sa vizită oficială, la sfârșitul lunii martie, climatul social l-a lipsit pe președintele Republicii, Emmanuel Macron, și de o vizită de stat în Germania, planificată pentru 2-4 iulie. Simplă chestiune de protocol? Nu tocmai.
Călătoria de trei zile a șefului statului în Germania părea oportună din punct de vedere politic: schimburile care urmau să aibă loc veneau la momentul potrivit, din două motive. Primul este unul geopolitic. Relația franco-germană este profund zguduită de unda de șoc a războiului din Ucraina. Un pilon al Uniunii Europene încă de la crearea sa, tandemul franco-german trebuie să pună sub semnul întrebării vechile certitudini și să prevadă viitorul într-un mediu european în care rolul său dominant nu va mai fi de la sine înțeles.
Sunt crize și crize
Cu o săptămână înainte de vizita programată la Berlin, marți, 27 iunie, fanii alianței Paris-Berlin au revenit în zona de confort. Angela Merkel și-a întrerupt pensionarea și redactarea memoriilor pentru a veni la Paris, unde a primit un doctorat onorific de la Sciences Po, universitate prin care, remarca ea, au trecut toți cei patru președinți francezi cu care a colaborat în cei șaisprezece ani la putere.
Fostul cancelar german a amintit că alături de fiecare dintre aceștia s-a confruntat cu o altă criză: cea a referendumului european din 2005 cu Jacques Chirac, cea a datoriilor suverane cu Nicolas Sarkozy, cea a anexării Crimeei cu François Hollande și cea generată de pandemia de Covid-19 cu Emmanuel Macron.
De fiecare dată, plecând de la poziții diferite, Parisul și Berlinul au reușit să găsească împreună o soluție „pentru binele Europei”, a subliniat Merkel. Este suficient să menționăm aceste afirmații pentru a ne aminti că nici lumea de dinainte nu era un fluviu liniștit. Dar când o criză era abordată de „Franco-Germania”, cel mai probabil se ajungea la un compromis care să convină aproape tuturor.
O dihotomie care se estompează
Din 24 februarie 2022, totul a devenit mai complicat. De data aceasta, Parisul și Berlinul au plecat de pe aceeași poziție. Problema este că nu era cea potrivită. Merkel a evitat să spună acest lucru în discursul său la Sciences Po, dar contextul este chiar moștenirea ei.
La fel ca Germania, Franța pariase pe dialogul cu Rusia până în ultimul moment; ne amintim acele zile din februarie când, unul după altul, președintele Macron și cancelarul Scholz au călătorit la Moscova pentru a încerca, în zadar, să-l convingă pe Putin să renunțe să atace Ucraina.
În stare de șoc, au fost nevoiți să treacă la alt plan. La doar trei zile de la invadarea Ucrainei, cancelarul german a declarat o „Zeitenwende”, un „punct de cotitură istoric” pentru Germania, forțată să se desprindă de Rusia și de gazul acesteia și să-și schimbe radical politica de apărare. Șaisprezece luni mai târziu, Berlinul a devenit principalul furnizor european de echipamente militare pentru Ucraina.
Franța are și ea momentul ei „Zeitenwende”. În discursul său de la Bratislava din 31 mai, Macron s-a adresat estului Uniunii. El a recunoscut că Franța ar fi trebuit să asculte tinerele democrații din Europa Centrală și de Est în loc să le spună să tacă. Șeful statului a recunoscut „lipsa de consistență” a Parisului și a Berlinului când, în 2008, Merkel și Sarkozy au blocat accesul Ucrainei și Georgiei la NATO. El a recunoscut că metoda de extindere lansată de Franța în 2018 nu a funcționat: ”Astăzi, întrebarea nu mai este dacă UE ar trebui să se extindă spre Est, sau chiar când, ci cum”. Iar în privința NATO, acest președinte care și-a dorit atât de mult să evite „umilirea” Rusiei, susține acum „o perspectivă clară de aderare a Ucrainei”.
Dar pentru Berlin, ca și pentru Paris, mai sunt multe de făcut. Războiul din Ucraina a impus Germaniei și Franței atâtea transformări, încât le-a șters specificul. Germania avea superioritatea economică, Franța superioritatea strategică. Acum, această dihotomie se estompează.
Germania, sub conducerea foarte popularului său ministru al apărării, Boris Pistorius, dobândește noi funcții și mai ales noi resurse în domeniul strategic. Franța, în afară de datoria de 3.000 de miliarde de euro, înregistrează în prezent performanțe economice mai dinamice decât vecinul său de peste Rin, amenințat de recesiune și slăbit de repunerea în discuție a modelului său economic.
Politica de imigrație
Relația Berlin-Paris trebuie să se deschidă și să se reinventeze. Emmanuel Macron ar fi dorit ca, într-un discurs pe care trebuia să-l susțină marți la Dresda, să invoce istoria pentru a redefini rolul acestei relații duale în Europa viitoare, care va fi lărgită și extinsă spre est. Alegerea orașului Dresda, apropiat de Polonia și Cehia, era în sine un mesaj.
Al doilea motiv pentru care este păcat că această vizită nu a mai avut loc este de natură societală. Olaf Scholz a avut tactul să spună că și el, în locul lui Macron, și-ar fi anulat vizita. Doar că… șansele de a-l vedea pe cancelar în aceeași situație sunt destul de mici. În ciuda ascensiunii extremei drepte în Germania, există multe motive să ne îndoim de manifestații de stradă similare.
Dacă ar fi plecat în Germania, Macron ar fi putut discuta cu interlocutorii săi politicile privind imigrația. Germania are nevoie de mână de lucru și de „creiere”, și le va obține. Și Franța are nevoie în aceeași măsură, dar este nevoită să facă un pas înapoi din cauza recentelor evenimente din stradă.
