Cei mai devotați creștini ortodocși cred că focul care apare în Sfântul Mormânt în fiecare sâmbătă sfântă este de origine divină. Ce se știe despre acest fenomen și care este originea și istoria sa?
Lumina se aprinde miraculos la Sfântul Mormânt, în Sâmbăta Mare, ziua, între orele 12.30-13.30, în timpul Vecerniei Mari.
Ritualul vechi de peste 1.200 de ani este considerat de către Biserica Ortodoxă „o minune publică”, întrucât este văzută de toată lumea. Flacăra se aprinde numai la ortodocşi, „ca o dovadă incontestabilă că numai ei păstrează dreapta credinţă apostolică”, după cum spun preoţii. Tradiţia situează la Sfântul Mormânt ultimele episoade ale patimilor lui Hristos, crucificarea sa, punerea sa în mormânt şi Învierea.
Foarte bine păzită
Aprinderea Sfintei Lumini nu decurge deloc simplu, fiind extrem de mai păzită decât un transport de lingouri din aur! Sfântul Mormânt este controlat încă din noaptea Vinerii Mari, după prohod, de poliţişti civili necreştini, respectiv un arab, un turc şi o autoritate israeliană. Ei verifică toate obiectele din interior, pentru a nu exista nicio sursă de foc, şi controlează până şi vata care trebuie presarată pe mormântul Domnului. Apoi, se sting toate luminile, iar uşa Sfântului Mormânt se închide cu două sigilii şi este păzită de gardieni până când se aprinde Lumina. Nici Patriarhul Ierusalimului nu scapă! Când vine momentul să intre în Sfântul Mormânt, acesta este verificat de către poliţiştii necreştini, ca să nu aibă la el o sursă de foc! După 15-20 de minute de rugăciune, lumea din biserică observă o lumină puternică, ca un fulger, care coboară prin cupola mare a Bisericii şi care intră în Sfântul Mormant, aprinzând vata presărată pe lespede. Mai multe controverse Miracolul de la Ierusalim a stârnit de-a lungul anilor mai multe controverse. Scepticii pun la îndoială proprietăţile Sfintei Lumini despre care se spune că nu provoacă arsuri.
Este descris
De asemenea, Biserica Catolică şi cea Protestantă nu recunosc autenticitatea ritualului: în 1238, Papa Grigore al IX-lea denunţa Lumina Sfânta ca fiind o fraudă. Fenomenul este descris de celebrul istoric Edward Gibbon în opera sa de căpătâi- „Istoria declinului şi prăbuşirii Imperiului Roman”, în volumul IV, publicat în 1788: „Musulmanii zâmbeau cu condescenţă la menţiunea flacării miraculoase ce se aprindea în ajunul Paştelui. Această fraudă pioasă, concepută în secolul al IX-lea, era apreciată de cruciaţii latini şi este repetată anual de către preoţimea sectelor greceşti, armene şi copte, impunând-o asupra spectatorilor creduli pentru beneficiul propriu şi pentru cel al tiranilor ce îi conduc”. O altă sursă istorică la care apelează scepticii este arhimandritul rus Porfirie, ce a fost trimis în secolul al XVII-lea la Ierusalim de către Biserica Ortodoxă Rusă pentru a fonda misiunea rusească.
În jurnalul pe care l-a ţinut, acesta menţionează că preoţimea din Ierusalim ştia că „miracolul” este de fapt o fraudă. „Un ierodiacon care a intrat în altarul Mormântului atunci când, după cum crede toată lumea, focul sfânt coboară, a văzut oripilat că focul este aprins de la o simplă lampă de icoană care nu se stinge niciodată, şi astfel focul sfânt nu este o minune. El însuşi mi-a spus despre asta azi”, scria Porfirie în jurnalele care au fost publicate între 1894-1901. După cum subliniază jurnalistul şi absolventul de Teologie Florian Bichir, „dincolo de această bucurie, a Luminii de la Ierusalim, important este să simţim divina Lumină în inimile noastre, iar aceasta să ne transforme măcar un pic”.
În anul 2001, un „făclier” armean care luase de multe ori parte la ceremonia de la Ierusalim dezvăluia pentru „The Telegraph” secretul Luminii Sfinte: „Nu este niciun miracol. Preoţii greci aduc o lampă, care a fost folosită în acest scop încă din vremuri îndepărtate pentru a aprinde Lumina Sfântă. Pentru pelerinii credincioşi, care vin din ţări îndepărtate, este un foc din rai, un adevărat miracol. Dar nu şi pentru noi”, mărturisea el. Fenomenul a mai fost explicat prin proprietatea unor substanţe de a se autoaprinde la o anumită temperatură (spre exemplu, fosforul alb începe să ardă la 34 de grade).
Parte bine delimitată
După cum nota „The Telegraph”, evenimentul este marcat în fiecare an de tensiuni dogmatice, biserica ortodoxă fiind împărţită în şase ramuri diferite. Mormântul Sfânt este condus de şase biserici creştine ortodoxe – grecii ortodocşi, catolicii de rit latin, armenii apostolici, copţii egipteni, siriacii ortodocşi şi etiopienii ortodocşi. Fiecare dintre biserici controlează o parte bine delimitată a clădirii. Simbolic Victoria Clark, corespondenta pentru România a publicaţiei britanice The Observer în anii ’90, a scris o carte dedicată miracolului de la Ierusalim, intitulată „Holy Fire: The Battle for Christ’s Tomb”. Jurnalista relatează că în secolul al XIX-lea, clerul ortodox din Ierusalim a dorit să prezinte publicului larg miracolul ca fiind mai degrabă simbolic, însă pierderile financiare şi spirituale au fost considerate prea mari, aşa că ideea a fost abandonată.
