Babele de martie, legate de tradiția românească și de legenda Babei Dochia, aduc cu ele o aură de mister și previziuni în luna martie. Conform obiceiului popular, primele nouă zile ale acestei luni sunt considerate „babe”. Alegerea uneia dintre ele poate furniza indicii prețioase despre ceea ce te așteaptă în acel an. Iată cum să îți alegi „baba” în funcție de ziua de naștere.
Femeile sunt îndemnate să își aleagă o „baba”, adică o zi între 1 și 9 martie, primele zile ale primăverii. În funcție de condițiile meteorologice din ziua respectivă, se spune că viața le va fi influențată tot anul. Zilele senine și călduroase prezic fericire, noroc și belșug. Zilele mohorâte și friguroase sugerează neîmpliniri, tristețe și sărăcie.
Această tradiție ancestrală impune alegerea unei zile în prima dimineață de primăvară. În timp ce mărțișorul este purtat cu mândrie, se alege și „baba” care va ghida destinul în următorul an. Prin intermediul acestui obicei, se crede că o „baba” bună promite un an rodnic. În timp ce una rea aduce supărări și boli până la sosirea primăverii următoare.
Modul în care se aleg aceste „babe” poate varia în funcție de preferințele fiecărei femei, unele alegând ziua în mod intuitiv, în timp ce altele își stabilesc alegerea în funcție de data nașterii. Indiferent de metoda aleasă, este vremea din acea zi care va dicta cum va evolua anul respectiv, oferind un farmec aparte tradiției mărțișorului și babelelor de martie.
În cazul în care cifra zilei de naștere depășește 9, procedează la adunarea celor două cifre. De exemplu, dacă data ta de naștere este pe 23 a oricărei luni, alegerea „babei” va fi pe 5 martie. În situația în care te-ai născut pe 29, procedează astfel: 9+2=11, apoi 1+1=2, ceea ce înseamnă că „baba” ta este pe 2 martie, potrivit ziarulunirea.