Cum s-a prabusit Andreea Marin in DIRECT. Fosta Zana a surprizelor a povestit un moment care a devenit amuzant odata cu trecerea anilor. Vedeta i-a spus lui Teo Trandafir cum a reusit sa alunece si sa cada in direct, in vazul tuturor.
„Am simțit așa cum îmi pică sufletul. E o poveste pe care mulți și-o amintesc, era o emisiune de 1 aprilie, așa s-a nimerit, studio nou, frumos, strălucitor, neatins de pașii omului și o scară uriașă pe care eu coboram uneori la începutul emisiunii. O scară lucioasă, nou-nouță, spiralată. Pe tocuri, cu rochie lungă… ideea era că mâna curentă era solidă, scara la fel de solidă, dar alunecoasă.
Cum s-a prabusit Andreea Marin in DIRECT: „Imi pica sufletul. Trei secunde de GROAZA”
Am pășit, am mers doi, trei pași, pe aplauzele oamenilor, erau 250 de oameni în sală, și după câțiva pași m-am dus din capul scării până în jos, am alunecat… Ce a fost foarte interesant, și nu regret, a fost că acele câteva clipe, câteva secunde a durat, nu mai mult, dar mi s-au părut o veșnicie. Nu știu câte idei îți pot trece prin minte în doar trei secunde de groază. Când am ajuns la bază m-am ridicat imediat, am avut puterea, adrenalina și ce am văzut a fost suflul publicului, care în loc să izbucnească în râs, oamenii au făcut, la unison, gestul acela de ajutor, să se ridice și să mă ajute, să mă prindă. M-am ridicat și am spus: Aceasta este prima păcăleală a serii! Și toată lumea a început să aplaude și să râdă și s-a dezamorsat acel moment interesant”, a povestit Andreea Marin, într-un interviu în emisiunea „Teo Show„.