Cum îl afectează pe Radu Banciu masca de protecție. După data de 15 mai, odată cu instituirea stării de alertă românii sunt obligați să poarte masca de protecție în spațiile publice închise, în spațiile comerciale, în mijloacele de transport în comun și la locul de muncă. Pentru mulți, portarea măștii crează probleme, sunt greu de suportat pe față de cei ce au diferite boli.
Deși nu este bolnav, Radu Banciu spune cât de greu îi este lui să poarte masca de protecție. În emisiunea pe care o moderează la B1 TV, cunoscutul om de televiziune spune că trebuia dată o reglementare pentru cei care nu pot purca mască, pentru a nu primi amenzi.
„Dacă vom fi nevoiți să purtăm aceste măști până la sfârșitul anului, cum spun unii, o să vedem că peste tot în Europa va fi ceva înfiorător. Oamenii vor cădea din picioare, este inadmisibil să faci așa ceva, este fără nicio logică. Sunt situații excepționale, oameni care nu pot să poarte așa ceva, au tot felul de boli și trebuia dat deja în Ordonanțe (n.r. e reglementare pentru cei care nu pot purca mască, pentru a nu primi amenzi). O mască normală, chirurgicală este imposibil de purtat mai mult de zece minute. Tot gâtul ți se umple numai de niște chimicale.
Cum îl afectează pe Radu Banciu masca de protecție: Un miros oribil, de chimicale, de combinat
Mi s-a părut ciudat că mirosul se schimbă întruna. Apar niște mirosuri pe care nu le găsești în atmosferă. La un moment dat mi-am dat masca jos ca să vad dacă e din atmosferă și mi s-a părut că afară era un aer de munte față de ce era în ea, masca ce nu fusese purtată niciodată, astăzi era luată prima dată. Un miros oribil, de chimicale, de combinat. Ceva teribil, eu nefiind alergic, fiind un om sănătos în mare parte. Nu am avut probleme niciodată în viață. Nu este în regulă, e ca atunci când faci curățenie în casă și folosești prea mult detergent sau prea multă soluție de podele. Și acum am o jumătate de motan oprit în gât, numai pentru că am purtat zece minute masca”, a spus Radu Banciu, în direct la B1 TV.