Există oameni care practică aceeași meserie zi de zi, dar nu se protejează de riscurile care apar inevitabil pe parcursul lucrului cotidian. Este și cazul acestui bărbat care a condus un camion, zilnic, foarte multe ore, timp în care s-a expus, permanent, la soare. Rezultatul după 28 de ani de activitate intensivă este cel care se vede în filmarea video pe care o redăm în cele ce urmează.
Cum arată un bărbat după ce a condus timp de 28 de ani un camion. Cu ce problemă medicală s-a ales. Video
Ați văzut sau sunteți unul dintre șoferii care au o mână bronzată și alta nu? În povestea pe care o redăm astăzi este vorba despre un bărbat american care și-a expus nu brațul, ci fața, razelor solare, timp îndelungat. Rezultatul este cel pe care îl putem viziona în filmare și pentru care specialiștii în medicină au și o explicație.
Bărbatul a devenit studiu de caz și a fost prezentat medicilor în revista de specialitate: New England Journal of Medicine.
Bill McElligott avea 69 de ani când s-a retras din meseria de șofer de camion, acțivitate pe care o desfășura până la acest moment. McElligott se considera un pensionar obișnuit, așa le-a mărturisit medicilor care au studiat cazul lui.
Șoferul profesionist, timp de 30 de ani, a condus un camion în jurul orașului Chicago, o rută de nouă ore, care îl supunea, adesea, la o căldură incredibilă. Dar el a fost expus la ceva mai puternic: lumina soarelui, iar această expunere devenea tot mai evidentă pe fața lui.
Deși partea dreaptă a feței lui McElligott pare destul de normală, partea stângă s-a ridat profund și pare a unui om mult mai bătrân. Afecțiunea se numește dermatohelioză unilaterală.
“Expunerea constantă la UVA poate avea ca rezultat îngroșarea epidermei și a stratului corneum, precum și distrugerea fibrelor elastice ” – au declarat doctorii Jennifer R.S. Gordon și Joaquin C. Brieva, autorii acestui studiu.
Expunerea la razele ultraviolete UVA este legată de rata mai mare de fotocarcinogeneza (cancerul cauzat de soare). De asemenea, UVA s-a dovedit că induce mutații substanțiale a ADN-ului și duce la formarea de cancer de piele. Gordon l-a tratat personal pe McElligott, asigurându-se că va folosi protecția solară și că a fost controlat în mod regulat pentru cancer.
Încercarea de a evita efectele negative ale UVA este o provocare însă pentru toată lumea indiferent de activitățile noastre desfășurate în lumina soarelui. Razele UVA cuprind 95% din radiația care atinge suprafața pământului, ceea ce le face greu de evitat, se arată în studiul mai sus menționat.
Totodată, Jurnalul Academiei Americane de Dermatologie evidențiază o altă descoperire și anume că mai multe cazuri de cancer de piele american apar pe partea stângă a corpului, o concluzie conformă cu expunerea la soare a șoferilor din SUA.
Și tot în studiile lor, medicii oferă și soluția: cât călătoriți cu mașina, ar trebui să păstrați geamul mașinii tras pentru a minimiza expunerea la alte tipuri de raze dăunătoare.
“Bărbații ar trebui să poarte și pălărie. Punctele cele mai vulnerabile pentru cancerul de piele la bărbati se află pe cap și pe spate. Și neapărat, este bine să purtați protecție solară în mod constant. Dacă pielea dumneavoastră arată sau se simte diferită, consultați un medic – nu așteptați,” a spus Christine Janus, reprezentanta Alianței pacienților canadieni, pentru media.