Lifestyle

Cum a generat pandemia cele mai flexibile oferte din istorie în turism

Cum a generat pandemia cele mai flexibile oferte din istorie în turism

Cum a generat pandemia cele mai flexibile oferte din istorie în turism. Ofertele pentru vara 2021 au apărut încă din luna octombrie, agențiile de turism au lansat deja oferte pentru Bulgaria, Grecia si Turcia.

Dar care sunt beneficiile lor și de ce ar trebui să-ți cumperi o vacanță early booking?

Sebastian Constantinescu, director general Travel Planner, spune că „în această perioadă provocatoare pe care o traversăm, agențiile și hotelierii au adaptat acest tip de ofertă, iar condițiile de rezervare sunt mult mai flexibile comparativ cu anii precedenți. De aceea, este important să analizezi toate opțiunile și să alegi una sigură, care ți se potrivește. Pe de altă parte, niciun fel de restricție nu pune în pericol banii clienților. Eventualele restrictii sunt gândite pentru prevenție și pentru a crea premizele unui sezon sigur pentru turiști. Să nu uităm că în 2020 bulgarii au demonstrat că sunt foarte interesați ca sezonul estival să funcționeze și că sunt foarte interesați de turiștii români, care au fost următorii după cei locali”.

Iată ce înseamnă vacantele early booking, ce avantaje și dezavantaje există, dar și care sunt principalele schimbări aduse de pandemie? Cum se explică prețul mic?

La începutul fiecărui sezon, hotelierii au nevoie de resurse financiare pentru a deschide hotelurile. Salarii, reparații, investiții, credite, contracte, aprovizionare – toate pentru a obține fondurile atât de necesare pregătirilor – îți oferă o reducere suplimentară dacă ești dispus să achiți cel puțin un avans. În general, cu cât plătești mai devreme, cu atât reducerea este mai mare. În plus, pentru un hotelier este extrem de important din punct de vedere operațional să știe care va fi gradul de ocupare cu mai mult timp înainte, pentru a se organiza și pentru a reuși să-și planifice mai bine business-ul.
Siguranța prețului

Se întâmplă, de multe ori, ca hotelierii să crească prețurile de la un an la altul (cerere crescută, investiții). Dar dacă ai cumpărat deja un pachet early booking, te bucuri în continuare de vacanța ta la un preț mai mic, fără costuri suplimentare. În plus, orice pachet cumpărat în perioada early booking are aceleași atribute de siguranță și calitate.

Toată lumea câștigă

Reducerile early booking sunt între 15 și 25%, însă pot ajunge până la 50%. Cu cât rezervi mai devreme, cu atât reducerea este mai mare. De exemplu, dacă vrei să pleci în vacanță în luna iulie 2022, poți începe să cauți oferte încă din luna octombrie 2021. Trebuie să știi că pâna pe 31 decembrie găsești cele mai mari reduceri. Apoi, reducerile încep să scadă pe măsură ce te apropii de data concediului. Prin urmare, în lunile martie și aprilie reducerile sunt mai mici.

Ai siguranța hotelului pe care îl dorești

De cele mai multe ori, hotelurile cu servicii bune din destinațiile populare își epuizează disponibilitatea devreme. De aceea, îți recomandăm să încerci ofertele early-booking pentru vacanța pe care o aștepți. Găsești o mulțime de oferte din care să-ți alegi, iar pe măsură ce înaintezi în sezon, din ce în ce mai multe variante devin indisponibile.

  • Iți poți planifica vacanța din timp
  • Dacă trebuie să-ți planifici concediile încă de la începutul anului, vacanțele early booking sunt pretextul perfect. În acest fel, ai suficient timp la dispoziție pentru a-ți organiza vacanța în cel mai mic detaliu, fără să fii pe fugă.
  • Ce trebuie să urmărești când îți cumperi o vacanță early booking
  • Daca te-ai hotărât că acest tip de vacanță este cel care ți se potrivește, trebuie să ții cont de câteva aspecte.

1. Siguranța și calitatea sunt cele mai importante. Trebuie să îți alegi cu atenție agenția de turism, întrucât o vacanță nu este un produs pe care ți-l cumperi dintr-un magazin și pe care îl poți duce imediat acasă. Practic, plătești pentru o hârtie și beneficiezi de servicii mult mai târziu. Verifică dacă agenția are licența de turism emisă de Ministerul de resort (care de-a lungul timpului a purtat mai multe denumiri, în prezent fiind Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului) și dacă are asigurare împotriva insolvenței. Știi deja că traversăm o perioadă în care riscul ca o agenție de turism să intre în insolvență este destul de ridicat. Caută numele agenției online, verifică-i vizibilitatea, site-ul și conturile de social media. Caută discuții pe forumuri în care turiștii își împărtășesc impresiile despre această agenție. Travel Planner, de exemplu, are peste 12 ani vechime în România, perioadă în care a organizat peste 31.000 de vacanțe și a primit peste 18.000 de recenzii reale de la clienți.

2. Compară oferta agenției alese cu alte oferte și nu te lăsa păcălit de prețurile mai mici. Dacă prețul este suspect iar agenția este necunoscută, îți recomandăm să alegi o variantă mai sigură. Asigură-te că ai înțeles ce taxe sunt sau nu sunt incluse în preț. Fii atent la costurile ascunse! În caz că există costuri suplimentare, acestea trebuie menționate clar.

3. Nu uita să-ți închei o asigurare storno, cu ajutorul căreia vei evita penalizările din cauza anulării sau amânării vacanței. Ia-ți toate măsurile de precauție pentru că nu poți anticipa niciodată ce se poate întâmpla în câteva luni.

Dezavantaje early booking?

Nu prea există. Trebuie să știi, însă, că în general nu poți transmite voucherul de vacanță altor persoane, în caz că nu mai poți pleca. În plus, trebuie să încerci să elimini multe neprevăzute pentru a-ți planifica mai bine concediul.
Ar putea apărea și frustrarea unei oferte last minute mai avantajoase. Există posibilitatea ca unele hoteluri să ofere reduceri de ultim moment care să fie mai bune decât cele din perioada de early booking. Însă trebuie să iei în calcul și faptul că, dacă ai fi așteptat mai mult, hotelul la care voiai să mergi ar fi putut să nu mai fie disponibil. Costul unei vacanțe este la fel ca cel al oricărei achiziții. Dacă ți-ai cumpărat, de exemplu, un televizor de Black Friday cu 1000 de lei, apoi costul după șase luni a scăzut la 900 de lei, nu mai poți cere returnarea banilor sau o reducere suplimentară, pentru că ți-ai asumat deja achiziția.

Oferte early booking în era COVID-19

Pandemia de COVID-19 ne-a luat pe toți pe nepregătite. Într-o perioadă plină de neprevăzut, atât hotelierii, cât și agențiile de turism încearcă să identifice cele mai bune soluții pentru vacanțe în siguranță pentru turiști. În această perioadă, găsești cele mai flexibile oferte early booking din istorie, cu avans zero la rezervare și apoi avansuri de până la 20% și restul banilor până la vară.

Pandemia este, de departe, cea mai mare criză din istoria turismului

„La Travel Planner, am pregătit un pachet COVID superflexibil, cu anulare gratuită, reprogramare, acordare voucher sau rambursare în caz de carantină la destinație sau la întoarcerea în țară, test covid pozitiv, închiderea granițelor, solicitare test PCR negativ de la destinație. În acest context dificil, agențiile de turism îți oferă siguranță deplină. Hotelurile se pot închide, platformele online nu mai fac față cererilor și nu răspund la solicitări sau comunică rece prin intermediul unor mesaje periodice”, subliniază Sebastian Constantinescu.

Pandemia este, de departe, cea mai mare criză din istoria turismului. Dacă atitudinea agenției față de turiști a fost una ok în acest context, cu siguranță se va menține, indiferent de situație. In acest moment, există semnale pentru un an mai bun, iar turiștii au început să se gândească deja la vacanțe, studiază și chiar cumpără ofertele early booking extrem de avantajoase.