Cum a devenit o actriţa cu renume de la noi personaj negativ într-un film celebru.
„Atac în bibliotecă” este ecranizarea romanului omonim din 1983 scris de George Arion. Despre cum s-a lucrat la această producţie, dar şi ce greutăţi a întâmpinat echipa până în ziua premierei a povestit scriitorul George Arion într-un interviu pentru TVR. Tot el ne-a dezvăluit şi un secret. Celebrul personaj Andrei Mladin va reveni într-un nou roman în care acțiunea se petrece în zilele noastre, în timpul pandemiei.
Cum a devenit o actriţa cu renume de la noi personaj negativ într-un film celebru
– De unde v-ați inspirat pentru romanul “Atac în bibliotecă”? Există și o poveste în spatele poveștii?
– O iau mai pe departe. De mai multe ori am declarat că am scris primul meu roman polițist, Atac în bibliotecă (1983), în urma unui pariu. De fapt l-am scris pentru că îi venise vremea să fie scris. Pariul a fost un pretext. Succesul pe care l-am avut m-a uluit. Parcă m-aș fi născut ca Atena din capul lui Zeus, având deja platoșă, coif și o lance în mână. Încă de la primul roman aveam tot ce-mi trebuia ca să reușesc.
– Cum de ați stăpânit de la început tehnica suspansului?
– Am citit mult, și nu numai cărți polițiste. Cu siguranță la asta au contribuit și cele nouă romane polițiste pe care le-am tradus pentru Almanahul Flacăra. Așa m-am școlit în arta suspansului. Criticul Ov.S. Crohmălniceanu a scris imediat în România literară: “Cu George Arion începem să avem și noi roman polițist autohton.” S-a înființat un club al fanilor lui Andrei Mladin, în 30 noiembrie, când este sărbătorit Sf. Andrei, primeam felicitări pe care să i le transmit eroului meu.
– Frumos….
– Au mai urmat și alte romane cu acest personaj. Le-am adunat pe toate în Integrala Andrei Mladin „Detectiv fără voie”. Un personaj răsfățat, purtat în lumea cinematografiei (Atac în bibliotecă și Enigmele se explică în zori), a serialelor de televiziune – Detectiv fără voie, realizat de TVR în 2001 în regia domnului Silviu Jicman, și chiar în universul Operei – În labirint, o operă cu muzica doamnei Liana Alexandra, a fost prezentată și la Festivalul George Enescu (1988).
– După cum văd, și autorul a fost răsfățat, nu numai eroul său.
– Nu neg. Daniela Zeca Buzura și Dana Giurcă i-au acordat spații generoase în lucrările lor de doctorat. Și în lucrări de masterat a fost analizat. Unul dintre romane a fost premiat de Uniunea Scriitorilor. Două romane cu el au fost traduse în franceză, iar unul în engleză. A apărut și în rusă și macedoneană.
– Prin urmare v-ați făcut cunoscut și în alte spații decât cel românesc.
– E o experiență extrem de interesantă. Desigur, am publicat și alte cărți, cu alți eroi. Sunt autorul a aproape 200 de povestiri cu suspans. Am scris și piese polițiste – unele au fost puse în scenă, altele au fost adaptate pentru radio și transmise în emisiunea “Teatrul la microfon”. Mulți critici literari s-au aplecat cu simpatie asupra scrierilor mele. Cel mai complex portret al meu l-a realizat domnul Ion Bogdan Lefter în prefața la Detectiv fără voie ediția a treia (2015). Și totuși, nu mă consider un autor de romane polițiste în adevăratul înțeles al cuvântului…
– De ce?
– Da, în cărțile mele sunt asasini, victime, investigații, tensiune, răsturnări de situații. Dar m-am servit de recuzita literaturii polițiste și de strategia ei narativă pentru a transmite și altceva decât descâlcirea unor enigme. Tocmai de aceea prozele mele au fost nu numai citite, ci și recitite – am întâlnit persoane care parcurseseră Atac în bibliotecă și de zece ori și-mi puteau reproduce pasaje din carte. De pildă, în romanele cu Mladin, apărute înainte de ’89, am prezentat un tablou deloc idilic al societății în care trăiam – frig în case iarna, penuria de alimente din magazine, lipsa apei calde, programele imbecile de la televizor, cenzura, filarea celor socotiți periculoși pentru cea mai bună orânduire din câte au fost, ascultarea telefoanelor, corupția celor de la putere, manipularea oamenilor… (Unele dintre acestea sunt actuale și-acum.) În alte cărți m-a preocupat să descopăr misterele pe care le ascunde în adâncul ei ființa umană, prinsă în malaxorul uriaș care e lumea de azi. Iar anchetatorii mei nu sunt numaidecât milițieni sau polițiști. Nu numai ei îi caută pe cei care comit fapte abominabile.
Povestea din spatele poveștii este, într-un fel, povestea mea. De aceea îmi și place să spun, parafrazând un scriitor celebru: “Andrei Mladin c’est moi!”
– Și totuși cum s-a ajuns la filmul “Atac în bibliotecă”?
– Dintr-o întâmplare. Printre cei cărora le-am dăruit cartea s-a numărat și doamna Cezara Dafinescu. Sincer să fiu, am avut-o ca model pentru principalul personaj feminin. (În treacăt fie zis, nu mă iartă nici acum că i-am atribuit trăsături negative.) A citit romanul, a captivat-o și l-a semnalat domnului Mircea Drăgan, un regizor cu mare experiență. După ce l-a parcurs, m-a căutat și mi-a cerut să scriu un scenariu. M-am executat și nu peste mult timp i l-am înmânat. Desigur, au urmat câteva întâlniri – în biblioteca mea! – în cursul cărora textul meu a suferit unele modificări. După ce am fost amândoi mulțumiți de forma finală, domnul Mircea Drăgan l-a propus unei case de film.
– Și?
– Scenariul a fost respins.
– De ce?
– Din motivele pe care le-am expus mai sus. Imaginea societății în care trăiam nu era deloc zugrăvită edulcorat. A trebuit să așteptăm șapte ani și o schimbare de regim pentru ca filmul să apară pe ecran.
– Și ce-ați făcut în acest timp?
– Ce să fac? Am practicat gazetăria luând multe interviuri unor personalități din lumea noastră culturală. Am scris și ficțiuni. Printre altele și un scenariu la un film avându-l ca protagonist tot pe Andrei Mladin, eroul principal din primul meu roman. Enigmele se explică în zori (în regia domnului Aurel Miheleș) a avut noroc și a fost prezentat publicului în 1989, însă grav amputat de cenzură. Chiar și așa, n-a rulat decât în cinematografele din provincie.
– Cum vi s-a părut filmul “Atac în bibliotecă”?
– Mi-a plăcut. Mi-ar fi plăcut și mai mult dacă ar fi fost realizat atunci când l-am propus prima dată. Șerban Ionescu, Cezara Dafinescu, George Motoi, Alexandru Bindea, Jean Constantin, Magda Catone ar fi avut o altă vârstă.
– Filmul respectă fidel cartea?
– N-aș folosi cuvântul fidel, deși romanul meu n-a fost mutilat. E imposibil ca o ecranizare să fie identică prozei care a inspirat-o.
– Unde a avut loc premiera?
– La cinematograful Scala. Sala a fost arhiplină. La sfârșit spectatorii n-au fost zgârciți cu aplauzele.
– În Atac în bibliotecă Andrei Mladin a fost interpretat de regretatul Șerban Ionescu. În Enigmele se explică în zori – de Florin Călinescu. Iar în serialul Detectiv fără voie de Mircea Rusu. Care vi s-a părut cel mai potrivit pentru rol?
– Fiecare dintre ei s-a apropiat cu multă simpatie și cu mult har de eroul meu. Le-am fost și le sunt recunoscător pentru performanțele lor artistice. Mi-au dezvăluit unele trăsături ale personajului pe care nici nu le bănuiam.
– Ați scris Atac în bibliotecă, Profesionistul, Trucaj, Pe ce picior dansați?, Fortăreața nebunilor, Maestrul fricii, Umbrele din Ada Kaleh… Șapte romane cu Andrei Mladin!
– Am mai scris unul în acest timp ciudat pe care îl traversăm. De curând am predat la Crime Scene Press un alt roman, Mâna care închide ochii.
– Ne puteți deconspira despre ce e vorba?
– Acțiunea se petrece în zilele noastre, în timpul pandemiei. Cele mai multe întâmplări se derulează în București și Milano. Andrei Mladin anchetează un mister care durează de șapte decenii. Totodată scrie o proză în care urmărește istoria decăderii unui om. Este vorba despre minciună, trădare, dar și despre măreția actului creator. Mai multe nu vă mai spun – așteptați cartea la toamnă.
