Actual Lifestyle

Cum a ajuns un clujean la închisoare după ce i-a spus unui polițist că îi rupe nasul

Cum a ajuns un clujean la închisoare după ce i-a spus unui polițist că îi rupe nasul
Infoactual/arhiva

Azi, în cele ce urmează, vom reda povestea unui clujean curajos care s-a luat la harță cu un polițist. Supărat, clujeanul i-a spus omului legii că îi rupe nasul. Doar că surpriză: după ce și-a exprimat vocal supărarea, marcată de agresivitate, locuitorul județului Cluj a ajuns la închisoare.

Cum a ajuns un clujean la închisoare după ce i-a spus unui polițist că îi rupe nasul

La numai 20 de ani, un clujean a fost condamnat la șase luni de închisoare cu executare, după ce a amenințat un polițist care avea misiunea de a înmâna o citație.

Povestea pe scurt. În luna octombrie 2022, polițistul s-a dus să ducă o citație la domiciliul tânărului, iar acesta a strigat după agent, pe ulițele satului Viișoara, din județul Cluj: ”Lasă că-ţi rup io nasul ăla!”. Citația o viza pe sora tânărului de 20 de ani, iar acesta i-a reproșat agentului că nu are competența pentru a cerceta minori, potrivit media.

Doar că surpriză, din partea polițistului, pentru curajosul clujean. Polițistul a pornit ”dispozitivul bodycam din dotare, moment în care inculpatul a început să-i reproşeze că foloseşte camera doar când vrea el, dar şi că agentul de poliție l-ar fi amendat în trecut cu suma de 4.700 de lei pentru că nu purta vestă reflectorizantă în timp ce se deplasa cu o bicicletă pe drum public”, au reținut procurorii în rechizitoriu.

Când a fost audiat în dosarul de ultraj, tânărul a mărturisit zâmbind că a glumit.

La rândul lui, polițistul nu a simțit deloc gluma, motivând din contră că s-a simțit în pericol, mai ales că tânărul a mai fost condamnat pentru agresiune și era cunoscut în sat ca fiind violent.

Se pare că și judecătorii au ajuns la aceeași concluzie. Astfel, judecătorii au apreciat că tânărul a dat dovadă de ”perseverență infracțională”, fiind cercetat și în alte două dosare pentru furt și tâlhărie.

”Inculpatul a ameninţat cu acte de violenţă un poliţist, făcute cu scopul de a intimida persoana vătămată pentru ca acesta să renunţe la îndeplinirea sarcinilor sale de serviciu, respectiv să restabilească ordinea publică. Acest gen de faptă are o rezonanţă extrem de puternică, în special în localităţile mici în care ordinea publică este asigurată de un număr redus de poliţişti, prin urmare o reacţie promptă şi eficientă a organelor judiciare este necesară şi pentru a descuraja astfel de comportamente care aduc atingere în definitiv autorităţii statului”, au motivat magistrații, care l-au condamnat pe tânăr.

Decizia dată nu este definitivă și poate fi contestată.