Actual Lifestyle

Culmea tupeului. Un ieșean a furat o pădure cu totul. După copacii unui proprietar unde era paznic, a trecut la cei ai statului

Culmea tupeului. Un ieșean a furat o pădure cu totul. După copacii unui proprietar unde era paznic, a trecut la cei ai statului
Infoactual

Din seria incredibil dar adevărat face parte și următoarea poveste. Un ieșean a tăiat o pădure întreagă. A avut propriii copaci pe care i-a doborât la pământ dar nu a fost de ajuns și a trecut la tăierea și pomilor statului român.

Culmea tupeului. Un ieșean a furat o pădure cu totul. După copacii unui proprietar unde era angajat paznic, a trecut la cei ai statului

Constantin Vezeteu, originar din Prisăcani, a fost numit administrator al unei păduri particulare. De aici a început toată povestea. Știți pilda cu ursul la miere și cum să nu mănânce, cam așa și cu ieșeanul nostru. I s-a dat pădurea pe mână și a tăiat-o bucată cu bucată, timp de șapte ani. Doar că nu a fost de ajuns și când nu a mai avut ce tăia în pădurea administrată s-a pornit cu drujba spre cea a statului.

Și culmea tupeului și ironiei este că ieșeanul dădea fuga la poliție și reclama că hoți neprinși îi taie pădurea aflată în administrare.

„Acum e distrusă, dă-o în…, ce e 12 hectare! Am 19 acolo, le fărâm eu şi pe alea, nu mai durează mult! Am tăiat 12 hectare rase! Numai cioate au mai rămas!”, a povestit administratorul, cu cinism, unui prieten. A trecut şi la pădurea vecină, a statului, scrie presa locală.

Salvat de clopoțel

Într-un final, omul a ajuns și în fața instanței, dar aici a fost salvat, în mare parte, de clopoțelul legislativ: prescropția. Condamnat în primă instanţă, Vezeteu a făcut apel, considerând acuzaţiile aduse de procurori, de tăiere ilegală şi furt de lemne ca nedrepte. Era administratorul pădurii, deci era firesc să o taie, chiar dacă nu era a lui.

La apel, a ieşit cu bsama aproape curată: o parte din acuzaţii s-au prescris.

Cum a decurs afacerea cu lemul

Iată cum a ajuns ieșeanul administrator. Această „afacere” cu lemnul altora a început pentru Constantin Vezeteu după ce unchiul său i-a solicitat sprijinul, pentru a-şi primi înapoi pădurea confiscată în perioada comunistă. După ce unchiul şi-a primit titlul de proprietate, Vezeteu a rămas administratorul pădurii.

Salariul ca administrator. Urma să primească drept plată câte o jumătate de metru cub de lemn anual, pentru fiecare hectar. Între 2009 şi 2016 însă, a tăiat „la ras” aproximativ 60% din suprafaţa pădurii. Se prezenta ca proprietar al pădurii de 26,43 ha, calitate în care vindea lemnul. Deşi exploatarea unei păduri este supusă unor reguli silvice stricte, Vezeteu își vedea de treaba lui, după propriile reguli. Clientul îşi alegea copacul, şi-l tăia şi pleca cu lemnul.

Pe cazul dat, procurorii au calculat un prejudiciu de 2,36 milioane lei.

Lupul în blană de oaie

Vecinii și reprezentanții administrației locale știau de rolul omului de administrator, așa că li se părea că totul este în normele legale. Halucinant este și faptul că autorităţile știau că omul este un administrator cinstit care nu reuşeşte cu niciun chip să împiedice furturile de lemne. Administratorul Vezeteu a depus chiar și sesizări la poliţie privitoare la hoţii de lemn, în urma acestora fiind deschise patru dosare de urmărire penală cu autori necunoscuţi.

Ce au descoperit procurorii

O întreagă grupare infracțională s-a dovedit a fi condusă chiar de adminitratorul Vezeteu. Gruparea condusă de Vezeteu a fost destructurată în 2016, când poliţiştii au oprit o autoutilitară încărcată cu 1,8 mc scânduri de stejar. Actele prezentate erau false, iar prin coroborarea cu alte probe, anchetatorii au ajuns şi la Vezeteu. La sfârşitul lui 2019, Vezeteu a fost condamnat la 5 ani şi 7 luni de închisoare, pentru tăiere fără drept de arbori, furt de arbori tăiaţi şi inducerea în eroare a organelor judiciare. Ceilalţi 26 de inculpaţi au primit pedepse cuprinse între 2 ani şi 8 luni de închisoare şi 6 ani şi trei luni.

Ping-pong cu legea

Vezeteu a depus contestație spunând că există oameni care îl urăsc. La Curtea de Apel, el s-a declarat nevinovat, având și o explicație, logică orarecum: el a sesizat şi reclamat furturile de lemne.

„Eu nu am furat arbori, recunosc că am tăiat ilegal arbori, dar nu pot fi acuzat de furat pentru că arborii pe care i-am tăiat sunt din pădurea mea. Eu mă refer la suprafaţa de 22 hectare de pădure din pădurea de la Vadu Vejei. Eram administratorul respectivei suprafeţe de pădure. Şeful de post care mi-a făcut dosarul penal a declarat că eu am făcut plângerile respective ca să acopăr faptele de furt şi nu e adevărat, este ură personală împotriva mea”, a afirmat, în fața instanței, Vezeteu.

Doar că între timp, răspunderea penală pentru inducerea în eroare a organelor judiciare se prescrisese. I s-a redus semnificativ pedeapsa, dar nu a scăpat de ea. Pedeapsa definitivă pentru el a fost de 5 ani şi 3 luni de detenţie, în timp ce alți inculpaţi în dosarul dat au primit pedepse între 3 ani şi 4 ani şi 9 luni de închisoare.