În urma descinderii ofițerilor CNA din Republicii Moldova, la primăria orașului Codru, oamenii legii moldoveni au avut parte de o surpriză. Sigur că aceștia au zâmbit, pe sub măștile care le acopereau fața, fiind în exercițiul funcțiunii.
CUCU-BAU cu mascații. A vrut să se ascundă, luând cu el geanta cu acte, ștampila, și s-a cățărat pe acoperiș. Video
Unul dintre cei șapte indivizi reținuți vineri, în urma descinderii ofițerilor Centrului Național Anticorupție (CNA), la primăria Codru, a avut o inițiativă bizară, cu care nu s-au mai întâlnit mascații moldoveni, cel puțin până acum.
Angajatul primăriei s-ar fi speriat când a văzut mascații, a rupt-o la fugă, la propriu, și s-a ascuns împreună cu geanta burdușită cu acte, inclusiv o ștampilă, cu valoare ”inestimabilă”. S-a refugiat pe acoperișul clădirii unde se cățărase.
Omul strângea bine în brațe geanta, cu gândul că acolo, în interiorul ei, se află chiar ”viața” sa. Site-ul Deschide.MD a reușit să intre în posesia imaginilor cu momentul în care omul care a ales fuga este găsit chiar pe acoperișul clădirii, de către mascații CNA.
Din imaginile exclusive, care au ajuns în posesia reporterilor menționați, se vede inclusiv momentul în care un mascat CNA îl caută pe fugar apoi urcă pe acoperiș, se apropie tiptil de bărbatul cu pricina, în timp ce acesta stătea bine ”pitit” sau cel puțin așa credea el.
Întrebat de oamenii legii ce caută pe acoperiș, individul le-a răspuns, bucuros nevoie mare, că a ieșit doar … ca să ia o gură de aer.
Filmul faptelor
Ofițerii CNA din Republica Moldova au efectuat, pe 24 Iunie 35 de percheziții, inclusiv la Primăria orașului Codru, municipiul Chișinău, într-un dosar în care sunt vizați mai mulți angajați ai primăriei, agenți economici și zeci de beneficiari. Aceștia sunt bănuiți că ar fi acționat în complicitate, implicați în perfectarea de acte permisive pentru diferite construcții din capitală, precum și pentru favorizarea intereselor unor companii, urmăriți inclusiv pentru mituirea unor funcționari ai Primăriei Codru.
Potrivit ofițerului de presă al CNA, Angela Starinschi, perchezițiile au loc în cadrul unui dosar penal pornit pentru „trafic de influență”, în care sunt vizați mai mulți funcționari ai Primăriei Codru și agenți economici.
Ofițerii CNA au făcut percheziții și în biroul primarului orașului Codru, Vladimir Munteanu, dar și în cel al arhitectului-șef și inginerului cadastral al primăriei.
Una din cele șapte persoane reținute este un consilier local din partea PSRM, Alexandru Ciugureanu, despre care moldovenii știu că este fiul fostului judecător de la Curtea de Apel Chișinău, Mihai Ciugureanu, un personaj controversat prin deciziile luate în exercitarea meseriei, de-a lungul timpului.
Foto: Deschide.MD