Lifestyle

Cu ce se ocupă un web designer?

Cu ce se ocupă un web designer?

Design-ul web este o parte centrală a strategiei de marketing a oricărei companii. Fără un site web, companiile trebuie să se bazeze numai pe vânzările de tip tradițional. Acesta permite oricărei companii sau persoane să ajungă la un public larg, iar unul bine conceput este creat într-un mod care transformă vizitatorii în clienți, susținători, fani și adepți ai produsului, serviciului sau mărcii promovate.

Responsabilitatea unui web designer este de a face site-uri web atrăgătoare pentru diverse publicuri țintă, astfel încât aceștia să aibă o experiență plăcută de utilizare. Un web designer are nevoie totodată de un ochi ascuțit pentru estetică, o înțelegere a tehnicilor creative și abilități de proiectare concise, împreună cu o bază solidă în cea mai recentă tehnologie a web-ului. Cei mai buni designeri web știu că un website bun trebuie să fie intuitiv pentru utilizator.

Aspectul estetic este unul important și selectarea culorilor, fonturilor, configurației și imaginilor adecvate creează întreaga personalitate a website-ului. Pe lângă luarea în considerare a aspectelor estetice, aplicabilitatea trebuie să fie o prioritate – este important ca toate paginile create să poată fi utilizate cu ușurință de către publicul țintă. De exemplu, un website pentru un cazinou, creat cu un scop de divertisment, ar putea folosi culori strălucitoare, un font ușor de citit, o mulțime de imagini care descriu în cel mai bun mod jocul pe care utilizatorul este interesat să îl aleagă și nu prea mult text, doar ceea ce este necesar pentru a-l face să înțeleagă povestea de fundal. Pe de altă parte, un site web destinat medicilor ar trebui să transmită toată informația pe o tonalitate mai serioasă, deci ar avea nuanțe neutre, un font mai profesional, mai mult conținut și imagini relevante pentru subiectul discutat.

Deși desenul nu este esențial pentru cea mai mare parte a responsabilităților unui web designer, există elemente de ilustrare necesare pentru exprimarea ideilor către clienți și colegi. El trebuie să fie capabil să deseneze grafice și grile pentru a ajuta la clarificarea planurilor de aspect. Prin urmare, o persoană care își alege o astfel de profesie ar trebui să aibă anumite concepte de bază de desenare a formelor, secțiunilor de umbrire, încorporarea siglelor de bază și multe altele în procesul lor de design inițial.

În era digitală actuală, designerii de website-uri construiesc totul de la bază. Aceștia trebuie să aibă cunoștințe tehnice, cu o bogată cunoaștere a limbajelor de programare pentru computer. Este necesară cunoașterea limbajului HyperTest Markup sau HTML. HTML determină modul în care arată titlurile, conținutul, imaginile și videoclipurile pe un site web publicat. Adiacent există și limbajul de codare CSS, care semnalează browserelor de internet cum ar trebui să apară culoarea, fontul și fundalurile paginilor. JavaScript este important pentru a dezvolta funcții web interactive, cum ar fi grafica în mișcare, jocuri online și ceasuri cu numărătoare inversă. Designerii care utilizează WordPress trebuie să cunoască PHP pentru a face site-urile funcționale. Python este aplicat atunci când se creează aplicații de pe server. Alte limbaje de programare utilizate în mod obișnuit includ SQL, C ++, Ruby, Go, Swift și Scala.

INSERARE IMAGINE AICI << https://images.pexels.com/photos/160107/pexels-photo-160107.jpeg?auto=compress&cs=tinysrgb&h=750&w=1260 >> Foto

Pe lângă toate acestea, web designerii au nevoie și de câteva soft skills pentru a-și putea finaliza  proiectele. Abilitățile de comunicare sunt esențiale pentru ca aceștia să poată interacționa ușor cu clienții și membrii echipei. Au nevoie de o capacitate de înțelegere pentru a distinge ceea ce doresc cei care au comandat website-ul la care lucrează. Creativitatea îi determină pe marii designeri să gândească „outside of the box” atunci când vor să ajungă la un rezultat unic. Abilitățile de gestionare a timpului îi ajută să efectueze mai multe sarcini concomitent și să își respecte termenul de livrare. Abilitățile de rezolvare a problemelor sunt o necesitate pentru a remedia problemele tehnologice neprevăzute.

Web designerii au o atenție deosebită la detalii pentru a se concentra pe fiecare segment de cod. Abilitățile de gândire critică sunt esențiale pentru a anticipa cum va arăta un website înainte de publicare, la fel ca și deschiderea pentru a învăța în mod constant, odată cu toate schimbările aduse de evoluția tehnologică.

Designerii web de succes sunt artiști întreprinzători, ambițioși, încrezători și buni team players. Și la fel cum numărul website-urilor continuă să crească și numărul persoanelor interesate să profeseze ca web designeri crește îmbucurător.