Actual

Cristina Jacob, regizoare, la Gala „Top 100 Femei de Succes”: „Sper să încurajez cât mai multe femei în cinematografie”

Cristina Jacob, regizoarea filmelor „Oh, Ramona” și „The Perfect Escape”
sursă foto – arhivă personală

Cristina Jacob este o artistă a filmului românesc care ne reprezintă cu mândrie peste hotare. A înregistrat o performanță cu filmul „Oh, Rmona”, difuzat și tradus în zeci de limbi internaționale, peliculă pe care și-a pus amprenta în calitate de regizoare. Acum, încearcă să realizeze aceași reușită cu cea mai nouă comedie-romantică, „The Perfect Escape”. Pentru realizările sale în lumea filmului, Cristina Jacob primește din partea Revistei Capital „Premiul pentru regizarea filmului „Oh, Ramona!”, difuzat la nivel global și tradus în zeci de limbi”.

„Atât de multe femei deosebite au avorbit înaintea mea, femei care mă inspiră la filme mereu. Industria filmului este una grea, sunt foarte puține femei, dar sunt exemplul viu că se poate. Sper să încurajăm cât mai multe femei la acest lucru”, spune Cristina Jacob, regizoarea filmelor „Oh, Ramona” și „The Perfect Escape”.

Ultimii ani au dovedit faptul că cinematografia românească prinde din ce în ce mai mult teren în rândul publicului internațional, iar acest lucru se observă adesea în cadrul festivalurilor specifice, unde peliculele realizate în țara noastră sunt foarte apreciate. Un bun exemplu în acest sens este comedia romantică „Oh, Ramona” care a ajuns să fie distribuit, prin platforma Netflix, în 190 de teritorii şi tradus în 33 de limbi. Am stat de vorbă cu regizoarea acestui film, Cristina Jacob, tocmai întoarsă de la Festivalul de Film de la Cannes, care susține faptul că cinematografia este tot mai importantă, mai ales în civilizația actuală a imaginii.

Poveste în filmografie

„Dacă cinematografia face trimitere la industria filmului, cinematograful e o artă”, spune regizoarea într-un interviu acordat Revistei Capital. Despre filmul „Oh, Ramona”, Cristina se declară bucuroasa realizările sale și ale echipei cu care a lucrat, iar la momentul de față spune că are în agenda de lucru alte proiecte. „Povestea care urmează în filmografia mea anul acesta îşi va face loc între celelalte proiecte, dacă va fi destul de puternică să mă poarte de la comediile romantice, cu care am obişnuit, la ceva ce o să surprindă”, adaugă Cristina Jacob.

În plus, din pasiune de scris, de notat gânduri și experiențe pe hârtie, regizoarea spune că la momentul de față își scrie prima carte: „Am continuat să învăţ nişte lecţii, pe care le-am primit de Sus. Am început lucrul la o carte o scriitură deosebită de a scenariilor de film, o adevărată aventură spirituală.

Cinematografia ca o viață

Aceasta a spus apoi că pentru ea, profesia pe care o practică este „magie pură”, o magie ce „îi transportă pe oameni în propria ta lume”. S-a îndrăgostit de cinematografie tocmai prim momentele în care publicul „constată că e şi lumea lor sau o lume pe care şi-ar dori-o”. Povestea Cristinei în aria filmului ar fi ar fi început încă din copilărie, când deja primele filme începuseră să i se ruleze în minte: „Erau un fel de thrillere romantice despre cum să evadez de-acasă fără să-mi simtă lipsa ai mei. Abia mai târziu mi-am dat seama de nevoia pe care o aveam de a le spune oamenilor poveşti, de a-i face să uite sau să-şi amintească”.

Apoi, Cristina a descoperit acel loc din spatele aparatului de filmat, de unde poate crea un întreg univers. „Există o deosebire fundamentală între un regizor de film şi Dumnezeu”, adaugă artista. „Cunoaşteţi, probabil, anecdota: un regizor se crede Dumnezeu, în timp ce Dumnezeu nu Se crede regizor”.

Românca de la Cannes

Recent, la sfârșitul lunii mai, Cristina Jacob a participat la Festivalul Internațional de Film de la Cannes cu scopul de a discuta cu producători internaționali despre distribuția la nivel internațional a celui mai nou film regizat de ea, „The Perfect Escape”. Pelicula este o comedie romantică, ce reprezintă o coproducție româno-britanică.

Povestea are în centrul atenției patru cupluri ce petrec un întreg weekend într-o cabană la munte, izolată de societate, Cele opt personaje trec prin diverse întâmplări în drumul lor spre a-și redescoperi relațiile de prietenie, dar și amoroase. Protagoniștii au de a face cu propriile lor greșeli, dar și cu false așteptări. Din distribuția filmului fac parte Giorgia Sinicorni, Nigel Whitmey, Aggy K. Adams și Bogdan Iancu.

Însă la fel de interesantă este și povestea din spatele acestui film. Cristina Jacob povestește pentru Revista Capital că: „ Am turnat cel mai recent film, The Perfect Escape, în plină pandemie, cu toate provocările care au decurs din asta. Inclusiv, cea mai dură, a costurilor. A existat un moment în care a trebuit să adun întreaga echipă şi să-i informez că băncile au îngheţat finanţarea şi nu mai putem continua, pentru că nu-i mai pot plăti. Toţi, fără excepţie, au spus: Mergem mai departe. Şi ştiu ce sacrificii au fost în spatele deciziei lor”.

Gala Capital „Top 100 Femei de Succes

Femeile lider ale României au fost premiate în cadrul Galei Capital Top 100 Femei de Succes, ce a avut loc joi, 22 iunie 2023, începând cu ora 19.30, la One Club și difuzată live pe pagina de facebook Capital România și pe canalul de Youtube HAI Romania.

Gala TOP 100 Femei de Succes reprezintă unul dintre evenimentele de tradiție organizate de revista Capital și este dedicată recunoaşterii meritelor și a implicării femeilor în dezvoltarea mediului economic, social, cultural, sportiv sau administrativ din România.