Social

Cristian Ghinea: 230 de milioane de euro pentru construirea a 110 creşe

Cristian Ghinea: 230 de milioane de euro pentru construirea a 110 creşe

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea a anunţat că o sumă de 230 de milioane de euro a fost alocată, în cadrul componentei Educaţie din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pentru construirea a 110 creşe, intr-o postare pe Facebook.

„Încă o veste bună pentru investiţiile din PNRR, după proiectele de autostrăzi şi cale ferată, a mai demarat un program extrem de important, cel prin care vor fi construite creşe. Am alocat 230 milioane euro în cadrul componentei de Educaţie pentru a construi 110 creşe unde vor putea să meargă aproximativ 9400 de copii, cu prioritate din mediile defavorizate”, a scris marţi seara ministrul.

Programul este gata de implementare

Conform acestuia, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a anunţat, recent, că programul este gata de implementare şi că, deja, 128 de autorităţi locale şi-au transmis interesul pentru a primi finanţare. Ulterior, vor fi stabilite detaliile şi criteriile pentru selectarea proiectelor care să primească finanţare, a precizat Cristian Ghinea.

„Aşa cum am promis, avem proiecte mature şi la care deja se lucrează. Acestea primesc iniţial finanţare de la ministere, iar banii se vor întoarce la buget prin prin prefinanţarea de 1,9 miliarde euro care va intra în ţară imediat după aprobarea oficială a PNRR, adică în toamnă”, a subliniat Cristian Ghinea.

Bugetul total alocat României pentru PNRR se ridică la 29,2 miliarde euro.

România a depus oficial, la Bruxelles, pe data de 31 mai 2021, Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare.

Prin PNRR, trei mari sectoare vor primi sume importante de bani: Transporturile – buget de 6,7 miliarde de euro, Educaţia – de 3,6 miliarde de euro şi Sănătatea – de 2,4 miliarde de euro.

Investiţiile şi reformele asumate de Guvern în faţa Comisiei Europene, prin Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare, au ca termen anul 2026.

Ghinea a mai scris:

„Deblocăm o reformă uitată prin sertare de PSD: sprijin din fonduri europene pentru copiii născuți în medii defavorizate
„Trusoul pentru nou-născuți” prin care sunt ajutate mamele cu venituri modeste, este un program pe care l-am gândit la guvern în 2016 împreună cu colega mea Oana Țoiu, acum parlamentar USR PLUS, parte din Pachetului Antisărăcie. A rămas doar ca guvernele PSD care au urmat să-i ofere cadrul legal și să-i dea drumul. N-au făcut-o, bineînțeles. Imaginați-vă câte mame sărace ar fi putut fi ajutate în tot acest timp.