Cristi Borcea face bani din „piatră seacă”. Chiar dacă ne aflăm în plină pandemie de Coronavirus, situația financiară a lui Cristian Borcea pare să înflorească.
Așa cum orice afacerist de succes știe că o ocazie profitabilă nu bate de două ori la ușă, Cristian Borcea, om de afaceri român, fost acționar și președinte executiv al clubului Dinamo București, nu face excepție de la regulă.
Afaceristul, care a făcut averea în afacerile cu gaz lichefiat, prin firma Petrom LPG, a vândut locuința din Miami. Apartamentul a fost cumpărat de directorul unei mari companii de produse farmaceutice din lume.
Cristi Borcea face bani din „piatră seacă”. Afaceristul a încasat o sumă colosală
Penthouse-ul achiziționat de Borcea în Miami se află într-un bloc de lux, pe malul oceanului. Suprafața apartamentului este de 300 de mp și include un living, trei dormitoare și patru băi.
În 2011, afaceristul a scos din buzunar 1,45 milioane dolari, iar acum a fost vândut cu cu 1,9 milioane de dolari.
Borcea a ieșit în câștig cu aproape jumătate de milion de dolari
Inițial, prețul fusese stabilit la 2,2 milioane dolari, însă cumpărătorul s-a răzgândit. Cu toate acestea, Cristi Borcea a ieșit în câștig cu aproape jumătate de milion de dolari.
Reamintim că pe 4 martie 2014, Cristi Borcea a fost condamnat la șase ani și patru luni de închisoare cu executare în Dosarul Transferurilor, acesta fiind eliberat condiționat în iulie 2018 după ce executase 4 ani și patru luni din pedeaspă. În februarie 2019 a fost încarcerat după ce a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanța, eliberarea condiționată producându-se în noiembrie 2019.