Lifestyle

Crimă în plină stradă. Ucigașul este în libertate

Crimă în plină stradă. Ucigașul este în libertate

Poliția din localitatea Voluntari de lângă Capitală este în alertă maximă după ce a fost anunțată o crimă care a fost făcută în plină stradă.

Luni, prin numărul de urgență 112, polițiștii din Voluntari au fost sesizați că un bărbat a fost înjunghiat.

Cum s-a petrecut totul

„La data de 23 noiembrie a.c., în jurul orei 14:14, polițiștii din Voluntari au fost sesizați prin apelul 112 cu privire la faptul că, în parcarea unui depozit de legume și fructe, din orașul Voluntari, se află un bărbat, care a fost înjunghiat.

Imediat, polițiștii orașului Voluntari s-au deplasat la fața locului pentru efectuarea de activități specifice din competență.

Victima a fost preluată de către un echipaj medical și transportat la o unitate spitalicească din București, pentru acordarea de îngrijiri medicale”, se arată în comunicatul Poliției Voluntari.

Polițiștii au prins sau nu criminalul?

În comunicatul de presă, se mai afirmă că ucigașul a fost identificat dar și că polițiștii efectuează acțiuni specifice pentru depistarea acestuia.

„Polițiștii s-au deplasat la unitatea medicală unde victima fost transportată, ocazie cu care au constatat că victima a decedat.

În urma activităților specifice polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, în cauză fiind vorba despre un bărbat, cetățean turc, de 39 de ani.

De asemenea, polițiștii efectuează activități specifice pentru depistarea bărbatului bănuit de comiterea faptei, iar cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal deschis, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, urmărirea penală fiind în competența exclusivă a Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov”.