Actual

Crește vârsta de pensionare! Ce categorii sunt afectate

pensie anticipată
Sursa foto: fanatik

Ministrul Justiţiei Alina Gorghiu a anunțat că magistrații au fost de acord cu condiția de a crește vârsta de pensionare. Totodată, au agreat și plafonarea pensiilor la nivelul salariului în plată.

Alina Gorghiu, ministrul Justiţiei, a anunțat că va discuta cu reprezentanții magistraților o serie de amendamente la Legea pensiilor speciale. Amendamentele ar trebui să rezolve problemele de constituționalitate a reformei pensiilor. După ce vor fi aprobate amendamentele, noile formule agreate vor fi prezentate Bruxelles-ului. Ulterior formulele validate vor fi trimise Parlamentului spre adoptare.

Prevederile Legii pensiilor speciale sunt considerate neconstituționale în ceea ce-i privește pe magistrați. Criticile aduse sunt că încalcă principiile independenţei justiţiei şi statului de drept. Conform motivării hotărârii CCR, din 2 august, pensia este „o componentă a independenţei justiţiei, garanţie a statului de drept” și trebuie să asigure securitatea financiară, inclusiv prin pensii apropiate de ultimele venituri.

Conform ministrului, magistrații au acceptat condiția care crește vârsta de pensionare. De asemenea a fost agreată și plafonarea pensiilor la nivelul salariului în plată. „Problema a fost tranşată şi dânşii au acceptat că pensiile nu au cum să fie mai mari decât salariul în plată”, a declarat Alina Gorghiu, într-o recentă intervenție televizată.

Legea pensiilor speciale, la final

Întâlnirea pe care o va avea astăzi ministrul Justiției cu reprezentanții magistraților va avea loc în Consiliul de organizare strategică. La reuniune vor mai participa și procurorul general, preşedintele CSM și preşedintele ICCJ.

„Este prima discuţie de acest gen şi vă asigur că toate lucrurile care ţin de buna funcţionare a sistemului vor fi puse pe tapet, de genul cum vom ieşi din impasul acesta generat de protest, pentru că justiţia trebuie să fie la finalul zilei un serviciu public de care nu beneficiază doar statul ci şi cetăţeanul român, la mult discutata lege a pensiilor speciale. Suntem în ultima etapă şi amendamentele care vor fi agreate sper eu cu Comisia Europeană vor urma calea Parlamentului, ca să punem odată capăt legii pensiilor speciale şi să intrăm pe făgaşul normal, pe ideea de contributivitate, inclusiv pentru magistraţi”, a declarat ministrul Alina Gorghiu.

Crește vârsta de pensionare

Un alt subiect ce va fi abordat în cadrul reuniunii de astăzi va fi și cel al crizei resursei umane.

„Legislaţia a încurajat ieşirea lor din sistem, câtă vreme pensia este mai mare decât ultimul salariu în plată şi asta este o realitate, atunci evident că magistraţii au preferat să meargă la pensie la 49 de ani. Se schimbă acum. Această discuţie a fost tranşată, se creşte această vârstă de pensionare a magistraţilor ceea ce este un lucru sănătos. (..) Problema a fost tranşată şi dânşii au acceptat că pensiile nu au cum să fie mai mari decât salariul în plată. Această discuţie nu se poartă cu o categorie care are toate drepturilor. Magistratul din România nu mai are dreptul să facă nimic altceva”, a mai subliniat ministrul Justiției, citat de cursdeguvernare.