Actual

Crește subvenția pentru căldură! Consiliul General al Capitalei a aprobat rectificarea bugetară

sursă foto: evz.ro
Sursa foto: Arhiva companiei

Consiliul General al Capitalei a aprobat un proiect de rectificare bugetară prin care crește subvenția pentru căldură, dar și pentru transportul în comun.

Bugetul destinat subvenţionării energiei termice dar și a transportului în comun va fi suplimentat cu 470 de milioane de lei. Conform rectificării bugetare aprobate, subvenţia pentru căldură va fi suplimentată cu 150 de milioane de lei. Astfel valoarea totală va ajunge la 1,783 miliarde lei în 2023. Și suma alocată pentru subvenţionarea transportului în comun a fost majorată cu 319 milioane lei. Valoarea totală a subvenției acordate în acest an este de 1,491 miliarde lei.

Stelian Bujduveanu, viceprimarul Capitalei, a precizat că în urma rectificării bugetare angajaţii STB îşi vor putea primi salariile. „Salariaţii STB îşi vor primi banii! Am convins consilierii generali că trebuie să-i punem pe primul loc pe cei 10.250 de angajaţi STB. Și să asigurăm continuitatea transportului public pentru cei peste 200.000 de călători.”, a anunțat viceprimarul, citat de Agerpres.