Lifestyle

Credințe populare. Ce se întâmplă cu cei care mor în Săptămâna Mare?

Credințe populare. Ce se întâmplă cu cei care mor în Săptămâna Mare? În popor se crede că, în Săptămâna Luminată, denumită şi a Paştilor sau Albă – adică intervalul de timp dintre Înviere şi Duminica Tomei – cei care mor în această perioadă merg direct în Rai. Se spune că uşile Raiului sunt larg deschise oricărui suflet ce părăseşte pieritoarea lumea a trupului.

Oricine este primit, astfel, în Împărăţia Cerurilor, indiferent de ce păcate a săvârşit în viaţă. Se crede că totul i se va ierta in această perioadă. Această credinţă e reflectată şi în datinele vechi bisericeşti. În ziua de Înviere se scot „Uşile Împărăteşti” ale altarului din biserici şi se pun deoparte, unde stau pe toată perioada Săptămânii Luminate.

Ce se intampla cu cei care mor in Saptamana Mare - Revista Teo

Se spune că în Săptămâna Mare sunt primite în Rai şi sufletele aflate în chinurile Iadului, ale celor căzuţi în păcat de la Adam şi până la venirea Mântuitorului.

Există, însă, și credința din bătrâni că nu este bine ca o persoană să moară în Săptămâna Patimilor. Se zice că sufletul său se va chinui mult să ajungă în Rai. Preoții ortodocși atrag atenția să nu fie luate în considerare toate tradițiile populare. Unele dintre ele sunt de origine păgână sau provin din superstiții naive.